Procesiune romano-catolică în Capitală, în Duminica Floriilor

Procesiune romano-catolică în Capitală, în Duminica Floriilor

Credincioși, persoane consacrate și preoți din comunitățile și parohiile romano-catolice și greco-catolice din București sunt așteptați să participe duminică la tradiționala Procesiune de Florii, care va avea loc pe străzile Capitalei.

Potrivit Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, Procesiunea de Florii va fi condusă de arhiepiscopul mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, Ioan Robu, de episcopul Episcopiei Greco-Catolice "Sfântul Vasile cel Mare", Mihai Frățilă, și de episcopul auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, Cornel Damian.

În fruntea procesiunii, tinerii vor purta 'Crucea Zilei Mondiale a Tineretului'.

După un moment de rugăciune, la ora 14,00, la Biserica Franceză "Sacre Coeur" (str. Cpt. Demetriade nr. 3, lângă Statuia Aviatorilor), în cadrul căruia va avea loc ceremonia binecuvântării ramurilor, participanții la procesiune vor porni pe traseul B-dul Aviatorilor, Piața Victoriei, Calea Victoriei, Str. G-ral Berthelot, până la Catedrala romano-catolică ''Sf. Iosif''.

La sfârșitul procesiunii, în jurul orei 15,00, în Catedrala ''Sf. Iosif'' se va celebra Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, prezidată de arhiepiscopul mitropolit Ioan Robu.

În Duminica Floriilor, Biserica Catolică celebrează și Ziua Mondială a Tineretului (ZMT), ajunsă în acest an la cea de a XXXII-a ediție. Cu această ocazie, Papa Francisc le-a transmis tinerilor din lumea întreagă un mesaj cu tema: ''Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic".

Duminică, între orele 13,00 — 15,00, vor fi restricții de circulație pe artere din Capitală — parte a traseului procesiunii religioase organizate de Arhiepiscopia Romano-Catolică București — Biserica Franceză Sacre Coeur ( str. Cpt. Demetriade) — statuia Aviatorilor — bd. Aviatorilor — Piața Victoriei — Calea Victoriei — str. G-ral Berthelot — Catedrala Sf. Iosif.

Deplasarea participanților se va face pe banda I de circulație în sensul de mers, iar pentru buna desfășurare a evenimentului circulația va fi restricționată astfel:

* pe str. Cpt. Demetriade, între bd. Aviatorilor și str. Ermil Pangratti;

* banda I de circulație a arterelor de pe traseul sus-menționat, precum și pe străzile care acced către acesta;

* pe str. G-ral Berthelot, gradual, în funcție de sosirea participanților.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor