Procedura de destituire a lui Trump: Casa Albă refuză să coopereze la ancheta Congresului

Procedura de destituire a lui Trump: Casa Albă refuză să coopereze la ancheta Congresului

Casa Albă a informat marţi Congresul că refuză să coopereze în ancheta în curs în vederea unei eventuale proceduri de destituire vizându-l pe Donald Trump, considerând că nu are legitimitate, notează AFP.

"Dat fiind că cererea voastră nu are o bază constituţională legitimă sau cel mai mic caracter de imparţialitate (...), puterea executivă nu poate fi obligată să participe", a afirmat Cipollone, avocat al preşedinţiei, într-o scrisoare adresată preşedintei democrate a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi.

Printre obiecţiile executivului, Cipollone evidenţiază lipsa unui vot în Cameră pentru declanşarea acestui proces.

"Pur şi simplu, încercaţi să anulaţi rezultatele alegerilor din 2016 şi să-i privaţi pe americani de preşedintele pe care l-au ales liber", a spus el.

"Preşedintele trebuie să conducă ţara", a subliniat el în această scrisoare de opt pagini.

"Sperăm că, ţinând cont de numeroasele deficienţe pe care le-am identificat în procesul vostru, veţi abandona eforturile în curs pentru lansarea unei proceduri de destituire şi vă veţi alătura preşedintelui pentru a vă concentra asupra numeroaselor obiective care sunt importante pentru americani", a adăugat avocatul.

Marţi dimineaţă, preşedintele american i-a interzis ambasadorului Statelor Unite la Uniunea Europeană să depună mărturie în faţa parlamentarilor, calificând audierile organizate de opoziţie în Congres în afacerea ucraineană drept un "tribunal fals".AGERPRES


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA