Problemele în aprovizionarea cu ulei de gătit agravează o posibilă criză alimentară mondială
Oferta mondială de ulei de gătit, redusă deja de războiul din Ucraina, este pe cale să se diminueze şi mai mult, transmite Bloomberg.
La două luni după ce invadarea Ucrainei de către Rusia a dat peste cap comerţul global cu produse agricole, Indonezia a interzis exporturile de ulei de gătit, pe fondul problemelor în aprovizionarea pieţei locale şi creşterii preţurilor, o decizie care se adaugă altor măsuri protecţioniste în domeniul produselor agricole adoptate la nivel mondial. Indonezia este responsabilă pentru mai mult de o treime din exporturile mondiale de uleiuri vegetale, iar China şi India, primele două cele mai populate ţări, sunt printre principalii săi cumpărători.
Livrările de ulei de gătit din Indonezia "sunt imposibil de înlocuit. Cu siguranţă este o lovitură importantă", a declarat Carlos Mera, director de cercetare la Rabobank.
Indonezia este cel mai mare producător de ulei de palmier, cel mai consumat tip de ulei alimentar la nivel mondial. Anunţul privind interzicerea exporturilor, făcut vineri, de ţara din sud-estul Asiei, a trimis cotaţiile futures la uleiul de soia, o alternativă la uleiul de palmier, la cel mai ridicat nivel din istorie. În Marea Britanie, unele supermarketuri au decis să limiteze cumpărăturile de ulei de gătit, precum cel de floarea soarelui, ulei de măsline şi rapiţă.
În timp ce oferta limitată şi preţurile mari ar urma să agraveze inflaţia alimentelor în ţările bogate precum SUA, cel mai mare impact va fi resimţit în ţările în curs de dezvoltare precum India. Aceste ţări depind de importurile de ulei de palmier ca o alternativă ieftină la produsele mai scumpe, precum uleiul de soia, de floarea soarelui sau de canola.
"Suntem extrem de şocaţi de decizia Indoneziei. Nu ne aşteptam la un embargou de tipul acesta", a declarat Atul Chaturvedi, preşedintele unei asociaţii profesionale a comercianţilor de uleiuri alimentare din India.
În SUA, cotaţiile futures la ulei de soia aproape s-au dublat de la începutul lui 2021, stimulate şi de cererea mai mare pentru ingrediente din care se produc biocombustibili. Preţurile au atins maxime istorice după ce invadarea Ucrainei a perturbat livrările de ulei de floarea soarelui şi a stimulat cererea pentru alte tipuri de uleiuri de gătit.
Cotaţiile la canola au atins un maxim istoric anul trecut din cauza secetei care a devastat culturile din America de Nord. Preţurile la uleiul de palmier în Asia au crescut cu 50%, iar la uleiul de rapiţă s-au majorat, în Europa, cu 55% în ultimele 12 luni.
Cu toate acestea, "în pofida preţurilor record, cererea pentru uleiurile vegetale rămâne ridicată, pentru că aceste uleiuri sunt o componentă esenţială în dieta tuturor ţărilor şi în special în ţări precum India, Pakistan şi Bangladesh", a apreciat analistul John Baize. Acesta a subliniat că restricţiile anunţate de Indonezia sunt importante, dar nu se aşteaptă să dureze prea mult. Baize a precizat că, în 2021, Indonezia a exportat 26,87 milioane de tone de ulei de palmier, comparativ cu 15,28 milioane de tone consumate pe piaţa internă.
Pentru moment, embargoul din Indonezia agravează îngrijorările cu privire la costul alimentelor şi crizele de aprovizionare, existând temeri că şi alte ţări ar putea lua decizii similare pe măsură ce războiul din Ucraina se va prelungi. "Este posibil să vedem mai multe decizii de acest fel. Asta exacerbează îngrijorările", a subliniat Carlos Mera. AGERPRES