Problemele avioanelor Eurofighter ale Germaniei sunt mult mai grave (presă)

Problemele avioanelor Eurofighter ale Germaniei sunt mult mai grave (presă)

Flota de 128 de avioane Eurofighter a forţelor aeriene ale Germaniei au mai multe probleme decât se ştie, conform unor informaţii apărute sâmbătă în presă, la câteva zile după ce s-a aflat că numai câteva dintre aceste aeronave ar fi pregătite pentru eventuale misiuni, relatează dpa.

Ministerul Apărării a fost informat în luna martie a anului trecut despre întârzieri preconizate ale unor transporturi de piese de schimb din partea furnizorilor, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului, citat de grupul media Funke.

Preşedintele Comisiei de apărare din parlament, Wolfgang Hellmich, a spus că este vorba de "o problemă foarte gravă".

La începutul acestei săptămâni, Spiegel Online a relatat despre problemele avioanelor Eurofighter, care fi legate de o defecţiune tehnică la sistemul de autoapărare al acestui model.

Conform unor surse citate de Spiegel, în prezent numai 10 avioane Eurofighter au permisiunea de a zbura.

Aceste deficienţe în pregătirile militare ar putea pune în pericol capacitatea Germaniei de a-şi respecta angajamentele faţă de NATO, a relatat Spiegel. Berlinul a promis să pună la dispoziţia NATO 92 de avioane militare pentru situaţii de criză.

Armata Germaniei a confirmat pentru Spiegel problemele tehnice, însă a refuzat să ofere cifre concrete, spunând că dosarul este clasificat secret. Un purtător de cuvânt a precizat că se caută o soluţie.AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?