Probleme pentru Simona Halep. Sponsorii se retrag unul câte unul

Probleme pentru Simona Halep. Sponsorii se retrag unul câte unul

Cum sportiva română trăiește în incertitudine, fiind suspendată provizoriu, iar audierea îi e mereu amânată, sponsorii încep să o părăsească pe Simona Halep. Deocamdată, doar cei din România.

Doi sponsori au lăsat-o până acum pe Simona Halep. Foto Facebook

Doi sponsori au lăsat-o până acum pe Simona Halep. Foto Facebook

Simona Halep nu mai joacă tenis de aproape 9 luni și se află în stare de suspendare după ce a fost găsită dopată la US Open 2022. Chiar dacă e implicată în scandalul de dopaj, în toată această perioadă niciun sponsor de afară nu a părăsit-o pe româncă. Ba chiar TopCourt se folosește încă de imaginea sportivei, care oferă lecții de tenis pentru copii pe paginile de socializare ale companiei.

Spre deosebire de Maria Șarapova, care a fost lăsată baltă de toți partenerii în momentul în care s-a aflat că s-a dopat, Simona Halep nu a avut parte de același tratament, într-o situație similară. Sponsorii internaționali însă sunt alături de româncă . Ea încasează anual de la Nike suma de 1,7 milioane de dolari și mai are contracte de publicitate cu Mercedes, Hublot, Wilson, Rexona, Urban Monkey, Top Court și Desse Barings Brother Bank.

Două companii au încetat colaborarea

Nu demult, dubla câștigătoare de Mare Șlem le-a întors favoarea celor de la Nike, apărând la interviul-bombă acordat platformei online Tennis Majors îmbrăcată într-un tricou cu logoul sponsorului ei principal, foarte vizibil. Iar în postările sale referitoare la antrenamente, Simo are grijă mereu să se vadă numele producătorului care-i furnizează rachetele de tenis.

Și sponsorii din România s-au înghesuit să se asocieze cu imaginea Simonei Halep: Dorna, Dedeman, Banca Transilvania sau Automobile Bavaria și-au făcut reclamă, plătindu-i jucătoarei diferite sume de bani sau oferindu-i produse. Primii care au renunțat la parteneriat au fost cei de la Banca Transilvania, care îi vărsau în conturi aproximativ 200.000 de euro pe an, dar care au suspendat contractul până când sportiva din Constanța își clarifică situația.

„Așteptăm cu nerăbdare viitorul“

Sâmbătă, și dealerul de autoturisme a anunțat că a încetat colaborarea cu Simona, după exact un an de colaborare, deși înțelegerea a fost anunțată inițial pentru o perioadă de doi ani. „Mulțumim, Simona Halep, pentru momentele frumoase în care am făcut echipă!

Acum, odată cu finalul acestui proiect, te îmbrățișăm cu drag și așteptăm cu nerăbdare viitorul și posibilele momente memorabile pe care le vom putea clădi împreună“, a fost mesajul transmis de compania care îl sponsorizează și pe Gică Hagi, de mai bine de 20 de ani.

În baza acestui parteneriat, Simona Halep a avut la dispoziție cele mai noi modele de autoturisme, dar și o limuzină pentru evenimente de protocol.

4 milioane de dolari pe an câștigă Simona Halep din contractele de sponsorizare

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!