Problemă cu un avion al oficialilor germani. Ministrul de externe de la Berlin, blocat la Abu Dhabi după defectarea aeronavei

Problemă cu un avion al oficialilor germani. Ministrul de externe de la Berlin, blocat la Abu Dhabi după defectarea aeronavei

Ministrul de externe al Germaniei a rămas blocată luni, 14 august, la Abu Dhabi, din cauza unei defecțiuni tehnice la avionul său. Aceasta este ultima dintr-o succesiune de astfel de incidente și a forțat avionul să se întoarcă pe aeroport în loc să continue spre Australia.

Annalena Baerbock  FOTO Facebook

Annalena Baerbock FOTO Facebook

Annalena Baerbock trebuia să ajungă la Canberra luni seară, la începutul unei vizite în Australia, Noua Zeelandă și Fiji. Dar avionul ei Airbus A340, al Forțelor aeriene germane, a trebuit să se întoarcă la Abu Dhabi după o escală de realimentare din cauza unei „probleme mecanice la flapsurile de aterizare”, a scris purtătorul de cuvânt al ministerului, Sebastian Fischer, pe rețeaua X (fostaTwitter), notează Asociated Press .

Pilotul a observat problema la câteva minute după ce avionul a decolat din Abu Dhabi, iar avionul a aterizat din nou în siguranță două ore mai târziu, după ce a aruncat aproximativ 80 de tone de combustibil, a relatat agenția germană de presă dpa.

Ministerul lui Baerbock a declarat că analizează opțiunile pentru ca ministrul să își continue călătoria.

Aceasta a fost cea mai recentă dintr-o serie de probleme cu avioanele guvernamentale germane, unele dintre ele îmbătrânite, care au afectat diverși oficiali de rang înalt . În luna mai, Baerbock a fost nevoită să prelungească cu o zi o călătorie în regiunea Golfului Persic din cauza unei anvelope deteriorate la un avion, când se afla în Qatar.

Mai multe incidente, de-a lungul anilor

Avionul pe care Baerbock îl folosea pentru zborul său spre Australia a fost implicat într-un incident din 2018 , în urma căruia cancelarul Angela Merkel și ministrul de finanțe de atunci, Olaf Scholz, au plecat cu întârziere la un summit al Grupului celor 20 din Argentina, cu un zbor comercial.

În acel caz, o cutie de distribuție electrică a cedat, afectând sistemul radio și un sistem de alimentare cu combustibil și însemnând că aeronava nu a putut descărca combustibil. Acesta a făcut cale întoarsă și a aterizat pe aeroportul din Köln-Bonn cu cea mai mare parte a combustibilului pentru zborul transatlantic planificat la bord.

De atunci, guvernul a comandat trei noi avioane A350, dintre care două sunt deja în serviciu.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Christina Routsi, a declarat că avionul A340 în cauză urmează să fie scos din uz la sfârșitul lunii septembrie, iar celelalte aeronave de același tip la sfârșitul anului viitor. Dar ea a precizat că avionul a fost ales în funcție de ceea ce era disponibil și necesar și a spus că flota este „la nivelul tehnic al unei companii aeriene de renume”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...