Proasta a băgat monede-n tonomat, s-o facă din vacă vază cu flori din Paradis... Mirosul de balegă pesedistă a rămas...

Proasta a băgat monede-n tonomat, s-o facă din vacă vază cu flori din Paradis... Mirosul de balegă pesedistă a rămas...

Proasta a băgat monede-n tonomat, s-o facă din vacă vază cu flori din Paradis... Mirosul de balegă pesedistă a rămas... QMagazine, revista Florianei Jucan, publică un articol-omagiu dedicat Vioricăi Dăncilă, „premierul-minune” și „un om de desăvârșit bun simț, neconflictual, opusul isteriei și al limbajului suburban” care a avut însă ghinionul să pice într-un „univers aberant” al românilor care au un comportament „colectiv adolescentin”, respectiv, după cum ne informează autoarea, „arogant și depresiv, agresiv și defetist, în același timp; temerar, când este vorba de a începe, și fatalist, când este vorba să termine treaba”.

După o analiză critică a poporului român, în care ni se explică de ce au căzut românii în „nevroză” după căderea comunismului și că absența unui partid conservator a făcut „nu doar posibilă, ci chiar inevitabilă, rătăcirea legionară din anii ’30, și cea neofascistă din prezent”, ni se spune clar că deși „Viorica Dăncilă nu este nici proastă, nici incultă, nici provincială, nici gafeură” ea este „pur și simplu un actor onest, distribuit ca substitut într-un rol pe care titularul este în imposibilitatea de a-l juca”.

Textul este semnat de Nora Noapte, persoana care pe Google apare doar ca autor la QMagaizne, revista Florianei Jucan, Noapte fiind semnătura unor articole care, de cele mai multe ori, fie îl laudă pe Dragnea, fie îi atacă pe rivalii sau criticiii acestuia (printre care Rise Project sau Gabriela Firea).

Textul e însoțit de o poză care se vede cu ochiul liber ca e editată masiv, spre eliminarea oricărei cute nelalocul ei de pe imaginea Vioricăi Dăncilă. Care Viorica apare într-o ipostază care seamănă izbitor cu personajul Claire Underwood, din serialul House of Cards.

Nu lipsește nicio o fotografie cu Proasta care „rezistă”, o referință la celebrul #rezist al protestelor antiguvernamentale din Piața Victoriei.

 Iată câteva fragmente relevante din acest articol-odă:

În acest univers aberant a picat Viorica Dăncilă. Un om de desăvârșit bun simț, neconflictual, opusul isteriei și al limbajului suburban. Un om normal într-o lume anormală.

Anterior s-a încercat substituirea cu actori având o mimică mai potrivită, dar aceia s-au dovedit a fi doar marionetele unor regizori oculți care au încercat să profite de situație pentru a da pe sub mână bilete de favoare unor spectatori turbulenți, interesați doar în compromiterea reprezentației. Iată de ce s-a recurs la doamna Dăncilă.

Dacă nu accepta, nu se mai putea juca piesa, iar spectatorii plătitori (alegătorii români) ar fi rămas cu banii pierduți.

Dacă unui chirurg de mare talent, care salvează vieți, i-ai da să citească un text din domeniul petrochimiei, s-ar împiedica în cuvinte asemenea unui analfabet.

De multe ori poeții își recită mizerabil poeziile. Una este să scrii și alta să declami. Tocmai sensibilitatea, care umple de har scrisul în intimitate, lipsește de har lectura în public.

Este exact ce s-a întâmplat cu doamna Dăncilă, neinspirat obligată de cutumele politicii dâmbovițene de vodevil, pentru care ea nu are nicio vină, să citească texte scrise într-o limbă care îi era străină.

Aceasta a alimentat acuzațiile de agramatism venite tocmai din partea celor pentru care gramatica limbii române rămâne o mare taină.

O muiere venită din țara mârlanilor a vorbit cu forța unui popor mândru de sine și a galvanizat în câteva minute sentimentele naționale ale tuturor românilor; cu excepția cozilor de topor sau a celor mândri doar de a fi slugă. Simplu, calm, liniștit.

Când ea este premierul-modestie, iar nu premierul-narcisism, premierul-om de rând, iar nu premierul-erou, premierul-echilibru, iar nu premierul-isterie, premierul-feminitate, iar nu premierul-mârlănie.

Articolul se încheie apoteotic, cu litere roșii, înaintea unei fotografii cu Dăncilă și Jean-Claude Juncker:

„Iar Viorica Dăncilă trebuie să meargă mai departe, cu zâmbetul ei derutat, cu pasul apăsat, cu calmul imperturbabil, căci, slavă Domnului, poporul nu se confundă cu maidanul, chiar dacă urletele minorității roboților maidanezi caută să acopere respirația sănătoasă a majorității robotitoare„.

Relația Q Magazine cu Guvernul nu se rezumă doar la asta. În martie acest an, Secretariatul General al Guvernului a vrut să cumpere 100 de albume, cu 450 de lei bucata, de la societatea care editează revista. Oferta a fost însă refuzată de SGG, depășind bugetul alocat achiziției. Până la urmă, Secretariatul General al Guvernului a rămas doar cu cele 30 de bucăți din albumul „Români de Centenar” by Q Magazine, luate în februarie, potrivit datelor din SEAP.

Albumul a fost cumpărat însă la finalul anului trecut de Ministerul Turismului și Primăria Sectorului 5, 50, respectiv 100 de bucăți, cu 470 de lei fiecare. De asemenea, RAR a luat 50 de albume, cu 450 de lei bucata.

Din presa locală aflăm și că revista Q Magazine a câștigat un contract în valoare de 133.280 lei cu Consiliul Județean Neamț. Astfel, scrie atacul.ro, în data de 31 august, Consiliul Județean Neamț a introdus în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) un anunț conform căruia caută o firmă care să creeze brandul turistic al județului Neamț. Peste câteva zile, pe 5 septembrie, contractul de „servicii de consultanță în publicitate”este atribuit, prin „cumpărare directă”, firmei Babilon Press SRL București, care editează revista Q Magazine. Valoarea contractului este de 133.280 lei, TVA inclus.






populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”