PRO TV încetează colaborarea cu „femela scatofilă”, cea de la care Firea a distribuit postarea care batjocorea inițiativa „Dăruieşte Viaţă”

PRO TV încetează colaborarea cu „femela scatofilă”, cea de la care Firea a distribuit postarea care batjocorea inițiativa „Dăruieşte Viaţă”

PRO TV a anunțat, joi, că a încetat colaborarea cu cu „femela scatofilă”, cea de la care Firea a distribuit postarea care batjocorea inițiativa „Dăruieşte Viaţă”, care construieşte din donații un spital în Bucureşti pentru copiii bolnavi de cancer. Budeanu este o apropiată a Gabrielei Firea, stilista Vioricăi Dăncilă, dar și nașa de botez a fiicei Elenei Udrea.

„Începând cu data de 30 octombrie 2019, colaborarea noastră cu Dana Budeanu a încetat. PRO TV este liderul televiziunilor din România și a susținut dintotdeauna cauze care au adus schimbări reale în viețile oamenilor, fie că vorbim despre lupta împotriva cancerului, sprijinirea copiilor abandonați sau protecția mediului înconjurător. PRO TV inspiră românii să fie mai buni prin divertisment de calitate, informație și ne dorim ca valorile pe care le promovăm, printre care se află onestitatea, responsabilitatea, pozitivitatea să se reflecte și în acțiunile partenerilor noștri”, este anunțul postat de PRO TV pe pagina oficială de Facebook.

Primarul Capitalei, Gabriele Firea, a distribuit în 23 octombrie o postare a Danei Budeanu, o croitoreasă angajată de mai multe vedete mediatice. Postarea, scrisă într-un stil care se vrea ironic, e un atac la adresa inițiativei de construire a spitalului pentru copii: ”Astia cacare face ei un spital vrea sa doneze Pintea un aparat dă radioterapie. Dă ce? Luați unu din ăia 35 de milioane euroi donați. Nu așa ați măcănit la teveu, caca luati voi? Sa dea la saraci Pintea! Da mai stati putin caca vine Vladut regele medicamentelor si va da el din aia 15 milioane dă la PLUS scuzi de la Magicacamp! # Marscumanipularile”.

În urmă cu trei zile, fondatoarele asociației „Dăruiește viață”, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, au criticat dur postarea distribuită de Firea. De atunci, Gabriela Firea lansează zilnic atacuri publice la adresa acestora.

Relațiile lui Budeanu cu Udrea și cu Dăncilă

Dana Budeanu mai este cunoscută și pentru relațiile cu Viorica Dăncilă și Elena Udrea. Presa centrală a relatat că Budeanu este stilista care se ocupă de vestimentația premierului demis Viorica Dăncilă. Cât despre relația cu Elena Udrea, Budeanu a fost, așa cum tot presa a relatat recent, una dintre nașele de botez a fetiței Elenei Udrea și cea care a semnat creațiile vestimentare, pentru botezul care a avut loc în septembrie, atât pentru copil, cât și pentru fostul ministru al Dezvoltării.

Pagina de Facebook a Danei Budeanu este plină nu doar de fotografii cu ea, dar și de mesaje propagandistice, în care Viorica Dăncilă este lăudată, la fel ca toată tabăra social-democrată, iar cei care critică PSD sunt jigniți constant.  

De remarcat: Dana Budeanu a postat mesajul în miezul nopții, pe 23 octombrie, la ora 00.02, iar Gabriela Firea l-a preluat la ora 00.04!

CTP, pe Facebook: „Textul oribil al femelei scatofile Budeanu, împotriva celor două doamne care muncesc voluntar pentru copiii bolnavi de cancer, pe care și l-a asumat și l-a distribuit primarul general al Capitalei, trebuia să-i fie citit în față, tare și cu dicție, năpârcii Firea – eu asta aș fi făcut, nu să-l ascund „pudic” într-un unghi de ecran aproape ilizibil.”


Sursa foto: Facebook Dana Budeanu



Sursa foto: Facebook Dana Budeanu


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”