Priviți, Polonia se înarmează masiv! Tocmai au sosit primele 28 de tancuri americane M1A2 Abrams

Priviți, Polonia se înarmează masiv! Tocmai au sosit primele 28 de tancuri americane M1A2 Abrams

Ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, a declarat marți că primele tancuri M1A2 Abrams au sosit la Centrul Militar de Instruire de la Biedrusko al Forțelor Terestre Poloneze, scrie defenseromania.ro .

Potrivit informațiilor publicate pe contul de Twitter al ministrului polonez al Apărării, pe 19 iulie 2022, primele 28 de tancuri M1A2 Abrams pentru armata poloneză au sosit în Polonia. Acestea vor fi folosite pentru instruirea soldaților polonezi.

La 17 februarie 2022, Departamentul de Stat al SUA a decis în final să aprobe vânzarea către guvernul Poloniei a 250 de tancuri M1A2 SEP V3 și a echipamentelor aferente, la un cost estimat de 6,0 miliarde de dolari.

La 5 aprilie 2022, Polonia a semnat un contract pentru achiziționarea a 250 de tancuri M1A2 Abrams SEP V3, denumite și M1A2C. Primele tancuri ar urma să fie produse până la sfârșitul anului 2024, iar prima livrare va începe în 2025.

Forţele Armate Poloneze trebuie să își consolideze capacitățile de luptă după ce Polonia donat Ucrainei 240 de tancuri T-72 de producție sovietică din inventarul său militar.

Vineri, 15 iulie 2022, ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, a anunțat achiziționarea a 116 tancuri de M1 Abrams second-hand din Statele Unite pentru a-și întări forțele armate. Această decizie a venit ca urmare a invaziei Ucrainei de către Forțele Armate Ruse.

Achiziția va permite Varșoviei să își înlocuiască tancurile sovietice T-72 și PT-91 (versiunea polonez a modelului T-72M1) cu o nouă platformă. Forțele Terestre Poloneze operează, de asemenea, tancurile Leopard 2A4 și Leopard 2A5 achiziționate din Germania.

Potrivit publicaţiei ArmyRecognition, înainte de războiul din Ucraina, Polonia avea în total 137 de tancuri Leopard 2A4 (în curs de modernizare la standardul 2PL), 105 Leopard 2A5, 5 Leopard 2PL (în teste), 232 de tancuri PT-91 Twardy și 329 de T-72A/T-72M1. Există, de asemenea, zvonuri conform cărora Polonia ar putea să ofere Ucrainei tancurile PT-91.

Armata Poloniei va avea cea mai modernă versiune a tancului Abrams

Trebuie precizat că, odată cu introducerea tancurilor Abrams în dotarea Forţelor Terestre Poloneze, militarii polonezi vor opera mai multe modele de tancuri: cel german-Leopard 2A4 PL , PT-91 TWARDY – varianta poloneză a tancului sovietic T-72 M1, dar şi mai multe tancuri sovietice T-72, în diferite configuraţii.

Forțele Armate Poloneze au optat pentru cea mai modernă variantă a tancului american M1A2 SEPv3, dotată cu celebrul sistem de protecție Trophy.

Sistemul activ de protecţie Trophy detectează focul inamic, calculează unghiul şi timpul de impact şi lansează o ploaie de alice asupra proiectilului. Raza de acţiune este mică pentru a nu pune în pericol infanteria, iar sistemul este eficient împotriva rachetelor anti-tanc, a RPG-urilor şi a altor proiectile similare.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”