Priviți, moment horror în Shanghai, cu un pacient Covid trimis viu la morgă

Priviți, moment horror în Shanghai, cu un pacient Covid trimis viu la morgă

Noile cazuri de Covid-19 au generat haos în Shanghai. Imagini apărute pe rețelele de socializare arată cum un pacient în vârstă era să ajungă la morgă, deși mai trăia.

Chemată să verifice sacul în care se afla bărbatul, după ce acesta a dat semne vitale, o asistentă îl deschide, după care se duce la cabinet să se consulte cu superiorii.

Ulterior, pacientul a fost dus înapoi în secție.

Videoclipul a fost filmat la spitalul de bătrâni Xinchangzheng, din cartierul Putuo.

Autorităţile au deschis o anchetă, precizând să starea pacientului este stabilă, potrivit Antena 3 .

Luni, 2 mai, autoritățile sanitare au anunțat că Shanghai, centrul financiar al Chinei, a înregistrat un regres în lupta Covid, fiind raportate 58 de noi cazuri în afara zonelor aflate în carantină.

Milioane de locuitori ai oraşului au fost blocaţi în case mai bine de o lună, unii fiind izolaţi în ansambluri rezidenţiale împrejmuite.


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin