Priviți ce e la Stockholm! Zeci de răniți după ce protestatarii au luat cu asalt un festival african

Priviți ce e la Stockholm! Zeci de răniți după ce protestatarii au luat cu asalt un festival african

Mai mult de 50 de persoane au fost rănite la Stockholm, după ce oponenții guvernului eritreean au luat cu asalt un eveniment din capitala Suediei, organizat de susținătorii regimului din ţara africană, scrie Spotmedia.

Aproximativ 1.000 de manifestanți antiguvernamentali care fuseseră autorizați să organizeze un protest în apropiere au spart o barieră a poliției, folosind bastoane și pietre ca arme. Apoi, au dărâmat corturile de la festival și au dat foc chişcurilor și vehiculelor.

„În apropierea festivalului a avut loc o altă adunare publică, în timpul căreia a izbucnit o revoltă violentă”, a transmis poliția, citată de The Guardian .

Purtătorul de cuvânt al poliției suedeze, Daniel Wikdahl, a declarat pentru Associated Press că „între 100 și 200 de persoane au fost reținute”.

Poliția a rămas la fața locului și „își continuă eforturile de a opri actele criminale și de a restabili ordinea”.

A fost deschisă şi o anchetă privind revoltele violente și incendierile, dar și obstrucționarea activității poliției și a serviciilor de salvare.

Cel puțin 52 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fie la fața locului, fie la clinici și spitale locale, potrivit Poliţiei.

Suedia găzduiește zeci de mii de oameni cu rădăcini eritreene. Festivalul dedicat patrimoniului cultural al Eritreei este un eveniment anual, care are loc încă din anii 1990, dar a fost criticat pentru că a servi drept instrument de promovare și sursă de bani pentru guvernul națiunii africane, potrivit presei suedeze.

„Acesta nu este un festival, ei își învață copiii discursul instigator la ură”, a declarat protestatarul Michael Kobrab pentru postul suedez TV4.

Grupurile pentru drepturile omului descriu Eritreea drept una dintre cele mai represive țări din lume. De la câștigarea independenței față de Etiopia în urmă cu trei decenii, mica națiune din Cornul Africii a fost condusă de un președinte, Isaias Afwerki, care nu a organizat niciodată alegeri. Milioane de oameni au fugit din ţară din cauza condiţiilor de viaţă, cum ar fi recrutarea militară forțată.

Un participant la festival, Emanuel Asmalash, a vorbit la TV4, acuzând protestatarii că sunt „terorişti” din Etiopia.

„Nu este normal ca Suedia să fie atrasă în conflictele interne ale altor țări în acest fel. Dacă fugiți în Suedia pentru a scăpa de violență sau sunteți într-o vizită temporară, nu trebuie să provocați violență aici. Resursele poliției sunt necesare în alte scopuri decât menținerea diverselor grupuri departe unul de celălalt”, a declarat ministrul suedez de Justiție, Gunnar Strömmer.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…