Fundația Visul Luanei semnalează un caz rar petrecut într-un cartier din Voluntari: locatarii de aici au semnalat prezența unei tarantule, iar poliția a apelat la specialiștii fundației pentru a găsi și prelua exemplarul.
”Zilele trecute am primit mai multe solicitări, inclusiv de la Poliția Ilfov, de a gestiona o situație mai puțin obișnuită. Ne-a fost cerut să identificăm și să preluăm, ceea ce părea a fi o tarantulă, care a fost observată într-un cartier rezidențial din Voluntari. Dat fiind anotimpul și vremea de afară, inițial am crezut că este vorba despre o tarantulă care ar fi evadat de la cineva din terariu.
După ce am văzut imagini cu ea ne-am dat seama că este o tarantulă românească (Lycosa singoriensis), care a fost trezită din hibernare cel mai probabil din cauza excavațiilor din zonă, scoțând-o suprafață”, semnalează Fundația Visul Luanei pe pagina de Facebook.
Temperaturile de afară nu au permis eliberarea tarantulei, astfel că s-a luat decizia de a o interna în centrul fundației pe perioada rece, după care o să fie eliberată.
Sursa foto: Facebook / Visul LuaneiDeși este numită tarantulă, Lycosa singoriensis este de fapt un păianjen-lup, fiind cea mai mare specie de paianjen din România (femelele, mai mari, ajung până la 3.5 centrimetri). Spre deosebire de cei întâlniți în viața de zi cu zi, păienjenii-lup nu se folosesc de pânză pentru a-și prinde prada, ci vânează activ, fiind rapizi și cu văzul foarte dezvoltat. De asemenea, sunt buni înotători, putând să străbată suprafețe mari de apă, chiar mai multe zile, prezintă specia de tarantulă pagina de Facebook a fundației.
”Este o specie terestră, habitatul ei fiind reprezentat de galerii săpate în sol, așa că este puțin probabil să o întâlnim. Exemplarul din fotografii este o femelă, care a fost descoperită cu ocazia unor săpături în grădină, aflându-se în perioada de hibernare. Femelele din această specie sunt recunoscute pentru comportamentul de apărare a nimfelor (puilor), pe care le cară pe spate până la prima năpârlire.
În cazul în care vă regăsiți într-o situație similară, vă recomandăm următoarele:
Nu reacționați instinctiv, încercând să răniți păianjenul! Tarantula românească este o specie importantă, cu rol în controlul mai multor specii de insecte și nu în ultimul rând, face parte din biodiversitatea României, fiind cel mai probabil afectată de factori precum distrugerile de habitat cauzate de agricultură, pesticide etc.;
Nu încercați să-l manipulați! Deși mușcătura este improbabilă, fiindcă nu atacă decât foarte rar oamenii, acesta poate să muște, pentru a se apăra, dacă este atins! Urmările nu sunt foarte grave, însă pot cauza reacții locale dureroase, în unele cazuri chiar generale (apatie, somnolență);
Permiteți animalului să fugă sau să se retragă în vizuină, fiind puțin probabil să revină la locul inițial”, se mai precizează în postare.
Sursa foto: Facebook / Visul LuaneiO altă curiozitate privind păienjenii din genul Lycosa vine de la specia din Italia, Lycosa tarantula. Conform folclorului din secolul al XI-lea, mușcătura acestei specii ar fi produs simptome de isterie, neliniște și moarte, care s-ar fi tratat doar printr-un dans, numit până în ziua de astăzi tarantela, de unde și numele, precizează Fundația Visul Luanei.