Priviți această imagine cu generalul Ciucă pe front, în Afganistan! Imbecilul de ministru PSD nici n-a făcut armata!
Priviți această imagine cu generalul Ciucă pe front, în Afganistan! Imbecilul de ministru PSD nici n-a făcut armata! Felicitări domnului general Ciucă pentru câștigarea procesului, în primă fază, de repunere în funcția de Șef de Stat Major al Armatei Române! Cu această ocazie i-am cerut permisiunea de a publica pentru prima oară în presa din România o fotografie de a sa din perioada în care a condus prima operațiune românească în Afganistan. Știam de ceva timp de această fotografie, am văzut-o într-o colecție de fotografii meritorii pentru Armata Română. De ce este această fotografie importantă? În ea se vede ce înseamnă să fii cu adevărat militar. Generalul Ciucă, șeful primei misiuni românești în Afganistan, a luptat efectiv în fruntea militarilor noștri din acel teatru de război. Ce vedeți pe chipul lui este oboseala după mai mult de 24 de ore de luptă adevărată, cu arma în mână, la Spin Buldack, granița de sud dintre Afganistan și Pakistan. Arma cu care a tras este cea de pe transportor. Politicienii de nimic care-l contestă azi pe generalul Ciucă să caute în arhiva personală o fotografie din care să reiasă că și-au riscat vreodată la propriu viața pentru România… Respect adevăraților militari din Armata Română!, a scris jurnalistul Alexandru Căutiș pe plusinfo.org .
Ministrul Apărării, Gabriel Leș, admite într-un dialog purtat pe Facebook că nu a făcut armata, dar se laudă cu rezultatele obținute la concursurile de tir. În ultima postare, ministrul lansează o serie de acuzații la adresa președintelui Klaus Iohannis din cauza refuzului de a accepta propunerea la șefia Statului Major al Armatei. Un cititor îl întreabă pe Gabriel Leș dacă este adevărat că n-a satisfăcut stagiul militar și dacă a ținut vreodată o armă în mână. Ministrul afirmă că n-a făcut armata deoarece era student iar până la terminarea studiilor se trecuse la armată de profesioniști. ”Cat despre abilitățile de a mânui o armă, cred că rezultatele obținute la concursurile de tir pot sta mărturie”, a mai explicat ministrul.
Vezi aici integral postarea pe Facebook:
Ministrul apărării a postat pe Facebook, în iulie 2018, o diplomă de la un concurs de tir vânătoresc, cu următorul mesaj: ”O zi frumoasă la un concurs de tir vânătoresc. Mai trebuie să ne și destindem cateodată!”
Potrivit CV-ului, formarea profesională a ministrului apărării are puține legături cu armata. A mai fost ministru în guvernul Grindeanu și secretar pentru armamente din octombrie 2015, numit de fostul premier Victor Ponta, păstrat și în Guvernul Ciolos. Leș a fost fost viceprimar și consilier local în Satu Mare, subprefect și director la Agenția pentru Plăți în Agricultură, fiind licențiat în economie.
CV-ul de pe site-ul Senatului
Octombrie 2015 – Octombrie 2016: Secretar de stat – Departamentul pentru Armamente, Ministerul Apărării Naţionale
2 decembrie 2013 – octombrie 2015: Director executiv APIA Centrul Judeţean Satu-Mare
2010 – 2013: Consilier proiecte europene Primăria Racşa Satu-Mare
2009: Subprefect Instituţia Prefectului – Satu-Mare
2004 – 2008: Viceprimar Primăria municipiului Satu-Mare
2000 – 2004: Director economic SC TIPO-LEŞ SRL Satu-Mare, Consilier local în Consiliul local al municipiului Satu-Mare
1994 – 2000: Designer SC TIPO-LEŞ SRL Satu-Mare
1992 – 2010: Asociat unic la SC EXPERT-DESIGN SRL Satu-Mare
Educaţie şi formare, Studii
2016: Colegiul Naţional de Apărare – Securitate şi bună guvernare
2009: Programul de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici
2007: Certificat de absolvire al programului de perfecţionare ,,Achiziţii publice, concesiuni, contra Ministerul Internelor şi Reformei Administrative
Institutul Naţional de Administraţie
2003 – 2004: Masterat – specializarea ,,Managementul financiar contabil şi juridic al firmei”
Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiş” Arad
1997 – 2002: Economist licenţiat – specializarea marketing, Universitatea de Vest Timişoara
1990 – 1994: Colegiul Naţional ,,Mihai Eminescu” Satu-Mare, Matematică – fizică
Armata Română, UMILITĂ de un Infractor pentru că un general REFUZĂ să-i facă jocurile murdare! Cât mai rabdă poporul român?
Președintele Klaus Iohannis a anunțat pe 29 decembrie că a respins în cadrul ședinței CSAT propunerile ministerului apărării și că a prelungit mandatul generalului Nicolae Ciucă. De fapt, propunerea nici măcar n-a ajuns să fie discutată, întrucât șeful statului s-a opus artificiului juridic propus de Guvern pentru ca generalul Dumitru Scarlat (53 de ani) să îndeplinească condițiile legale pentru a putea fi numit la șefia Statului Major al Armatei.
Decretul de prelungire a mandatului generalului Nicolae Ciucă la șefia Statului Major al Armatei a fost publicat sâmbătă în Monitorul Oficial, după o zi de blocaj la Camera Deputaților, condusă de liderul PSD, Liviu Dragnea.
Momentul 20 aprilie 2017. Dragnea l-a atacat violent pe generalul Ciucă
Dragnea, disperat să obțină protecția marelui lobby militar de la Washington pentru rezolvarea problemelor penale din România, a avut pe 20 aprilie 2017 o ieșire fără precedent la adresa șefului Marelui Stat Major, la Antena 3
Ciucă tocmai anunțase joi la prânz, într-o conferință de presă, că România va demara procedurile pentru achiziționarea sistemului de rachete Patriot! Mai mult, extrem de amenințător, Dragnea l-a atacat și pe ministrul Apărării, Leș! Să nu uităm, în urma „indicațiilor” lui Dragnea negocierile cu olandezii și germanii pentru achiziția de tehnică militară au fost blocate deja!
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi 20 aprilie 2017, la Antena 3, că nu i-a plăcut afirmaţia şefului Statului Major General, Nicolae Ciucă, potrivit căreia România are în plan achiziţionarea de rachete Patriot, aşteptându-se de la general la „foarte multă rigoare”, având în vedere funcţia pe care o deţine, şi a explicat că nu au fost încă finalizate „procedurile parlamentare”.
„Ce nu mi-a plăcut astăzi (joi – n.r.) a fost declaraţia, nu ştiu dacă a fost astăzi sau ieri, declaraţia şefului Statului Major (generalul Nicolae Ciucă – n.r.) care a anunţat deja că va achiziţiona rachete Patriot. Păi au finalizat procedurile? Nu e bine să aştept derularea procedurilor totuşi? E şeful Statului Major şi mă aştept la foarte multă rigoare. Poate şi ministrul Apărării se gândeşte la asta tot timpul acolo, prin minister. Mai puţine declaraţii şi mai multă acţiune cred că este mai bine”, a precizat Liviu Dragnea.
„România are în plan achiziţionarea de rachete Patriot, anunţase joi, la Smârdan, şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă.
Ciucă răspunsese unei întrebări referitoare la planul de achiziţii al Ministerului Apărării Naţionale în 2017.
El nu a făcut precizări legate de numărul rachetelor care ar urma să fie cumpărate, şi nici nu a oferit alte detalii legate de achiziţie.
Șeful Statului Major, îndepărtat din fruntea Armatei pentru că se opune MIȘMAȘURILOR lui Dragnea!
Miza schimbării lui Ciucă de la șefia Armatei, cerută insistent de Liviu Dragnea, o constituie marile contracte de înzestrare, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale. Cât a condus armata, Nicolae Ciucă s-a împotrivit unor achiziții considerate inutile sau nerezonabile din punct de vedere al condițiilor financiare.
Miza corvetelor. În afara disputei politice dintre PSD și Iohannis, în spatele bătăliei pentru șefia Statului Major General stau și mize strategice și financiare uriașe. Potrivit informațiilor G4Media.ro, Liviu Dragnea și PSD ar înclina spre o colaborare cu firma olandeză Damen pentru contractul de livrare a patru corvete militare multifuncționale, în timp ce generalul Ciucă este reticent față de această soluție din motive financiare (oferta Damen ar fi mai mare decât a competitorilor francezi de la Naval Group).
Între PSD și Ciucă a mai avut loc o ciocnire în trecut, pe motivul acordului dintre Romarm și compania americană Circinus, controlată de Elliott Broidy, omul care l-a dus pe Liviu Dragnea în SUA la inaugurarea președintelui Donald Trump. Firma lui Elliott Broidy tocmai semnase pe data de 1 februarie (cu o săptămână înainte de articolul din Macclatchy) un acord cu compania Romarm. Este vorba despre realizarea sistemului C4ISR, unul din programele prioritare majore de înzestrare a Forțelor Armate, cu o valoare estimată la circa 180 de milioane de euro. Potrivit informațiilor G4Media.ro, Nicolae Ciucă s-a opus la acel moment acordului pentru care a insistat conducerea PSD.
Ponta: Generalul Ciucă stă în calea hoțiilor puse la cale de Dragnea prin contracte trucate de achiziții de armament!
Fostul premier Victor Ponta susține că generalul Nicolae Ciucă a fost numit în funcția de Șef al Statului Major General în urma propunerii lui Mircea Dușa și susținută de el, când era premier și lider al PSD. Ponta îl acuză pe Dragnea că folosește armata în scop infracțional, iar lui Iohannis îi reproșează că tratează și Armata cu aceeași lejeritate și comoditate cu care a tratat toate problemele țării.
Ce a scris Ponta pe Facebook:
„Impotriva si dincolo de minciunile si manipularile Propagandei platita cu milioane de euro de la Buget - am datoria sa le spun romanilor adevarul!
Generalul Nicolae Ciuca a fost numit in functia de Sef al Statului Major General in urma propunerii facute de catre Ministrul Apararii ( din parte PSD) Mircea Dusa si sustinuta de Prim Ministrul ( lider al PSD) Victor Ponta ! Propunerea s-a facut in urma unei analize serioase privind calitatile deosebite si conduita ireprosabila a Dlui General Ciuca ( un om care mi-a fost alaturi chiar in Kandahar in momente delicate pentru mine si pentru militarii romani)!
Klaus Iohannis nu il cunostea si nu a avut niciun rol in alegerea Dlui General Ciuca - doar a participat la investire in calitatea sa de Presedinte nou ales! Si cred ca este vinovat ca prin indolenta si absenta sa politica nu a luat din timp masurile institutionale care sa asigure faptul ca Armata Romana este condusa profesionist si onest!
Dragnea foloseste si Armata in scop infractional - Iohannis trateaza si Armata cu aceeasi lejeritate si comoditate cu care a tratat toate probleme tarii!
Daca azi ar mai fi la conducerea Romaniei un Prim Ministru si un Ministru al Apararii PSD probabil ca imediat ar fi facut propunerea ca Dl. General Ciuca sa isi prelungeasca mandatul / insa azi la Guvern si la MApN sunt niste simple marionete ale unui mafiot si ale grupului sau infractional care vrea sa fure miliarde de euro prin contracte trucate de achizitii de armament! Si Generalul Ciuca le sta in calea acestor hotii!
Acum sper sa intelegeti unde a ajuns Romania!”
Cine este Nicolae Ciucă
Generalul Ciucă a fost numit de președintele Iohannis șef al Statului Major General în 2015, până la acel moment fiind locțiitorul șefului Statului Major, generalul de aviație Ștefan Dănilă. Ciucă a fost anterior șef al Statului Major al Forțelor Terestre, iar între anii 2001 și 2004 a fost comandantul Batalionului 26 Infanterie (Scorpionii Roșii), cu care a participat la Misiunea Enduring Freedom I, Afganistan (2002-2003), și Antica Babilonia, Irak (2004).
Ciucă și-a câștigat gradele în teatrele de operațiuni, el fiind unul dintre puținii generali români care au condus personal o misiune de luptă (14-15 mai 2004, lupta pentru podul peste Eufrat în Irak).
Bătălia de la Nassiria (Irak, mai 2004), în care trupele românești au fost conduse de Nicolae Ciucă, este prima bătălie la care soldații români au fost combatanți activi după al doilea război mondial.
El a absolvit mai multe cursuri militare în SUA.