Privește în ochi falimentul național! Așa arată!

Privește în ochi falimentul național! Așa arată!

Acum cateva zile facea inconjurul presei stirea despre o primarie din Botosani care nu mai are bani pentru nicio plata, inclusiv facturi la curent si apa, dupa ce salariile angajatilor au fost majorate in baza noii legi a salarizarii. Nici macar bani pentru motorina autobuzului scolar nu mai sunt, asta dupa ce au fost consumate si sumele alocate pentru construirea unor fantani de mare adancime, menite sa combata efectele secetei extreme. In primaria din comuna Dimacheni, cei 14 angajati au salariul mediu de 6.000 de lei.

Si nu e un caz singular. Din ce in ce mai multe primarii din mai toate judetele au ramas fara bani din fix acelasi motiv, numit "efectul PSD". Si cat de curand, ceea ce acum se intampla la nivel micro va fi soarta Romaniei la nivel macro. PSD ne baga in faliment national.

Liviu Dragnea ar fi avut ocazia sa se opreasca in ceasul al XII-lea, sa arunce prosopul si sa admita ca a propus un program nefezabil, sa nu lase sarlatania sa sufoce Romania. Dar, cum inca n-a rapus Justitia, mai are nevoie sa creeze macar iluzia mitei.

Doar iluzie, pentru ca nimeni nu va castiga nimic in plus.

Scaderea impozitului pe venit va fi inghitita de mutarea contributiilor sociale. Si avand in vedere noua taxa de 2,25% pe fondul de salarii, cel mai probabil, veniturile nete vor scadea putin. Daca nu vor scadea chiar dramatic, in cazul celor pentru care patronii nu vor accepta sa majoreze brutul cu valoarea contributiilor mutate, pentru ca legea nu-i obliga sa faca asta.

Singurii siguri ca vor avea mutarea compensata, in afara de bugetari, sunt beneficiarii salariului minim. Numai ca la noua valoare a salariului minim, majorata pentru a acoperi mutarea contributiilor, se vor raporta multe, inclusiv valoarea punctului de amenda.

Vai de cel care va comite o contraventie! Va prefera sa fi fost corupt pe care sa-l scape CCR ori un criminal, un talhar sau un violator dintre cei condamnati pentru aceste fapte grave pe care PSD i-a eliberat din puscarii si i-a trimis pe capul romanilor intr-o singura zi.

Dar si sa fi crescut salariile nete nominale, inflatia va amputa valoarea reala si nu ma indoiesc ca farama aceasta va fi folosita pentru a mai acoperi din deficit.

Dar cu toate scamatoriile fiscale menite sa creeze aparenta unei majorari salariale, este foarte probabil ca veniturile bugetare sa scada pentru ca mediul privat, principalul lor generator, este ciuruit din toate directiile.

Am sa va dau exemplul patronului unei firme medii, cu o cifa de afaceri putin peste 500 de mii de euro pe an, cu care am discutat joi. In urma cu o saptamana, termina prima varianta a bugetului pe anul viitor, pe varianta de Cod Fiscal de la momentul respectiv.

Avea niste planuri: sa mai angajeze cativa oameni, sa mai faca niste investitii, adica sa creasca. O mica bucatica din ceea ce ar trebui sa fie o crestere economica sanatoasa a acestei tari.

A venit primul soc: taxa de solidaritate de 2%. A recalculat omul: mutare de contributii, 2% aplicat pe fondul de salarii si scadere de impozit, iesea tanda pe manda pentru salariati, fara pierderi.

Si cand sa puna ultimele liniute au venit marile anunturi: 1% impozit pe cifra de afaceri obligatoriu, 2,25% contributia de solidaritate. Noul impozit a aruncat la cos investitiile de dezvoltare. Cei 0,25% adaugati la taxa de solidaritate redenumita pompos contributie asiguratoare de munca au trecut salariile pe minus.

Pentru firmele ale caror activitati presupun cheltuieli mari sau rulaj mare de bani, deci cifra de afaceri mare pentru un profit mic, va fi un autentic dezastru. Vor fi afectate aproape jumatate de milion de firme, probabil ca unele vor da faliment. Ca doar trebuie sa isi gaseasca utilitate si noua contributie, din care vor fi platiti, temporar, oamenii lasati pe drumuri de masurile PSD.

Teribila este aceasta instabilitate fiscala. Cam cate bugete sa faci pana cand sa ai certitudinea ca te poti baza pe cifre? Cum sa-ti faci un plan macar pe termen scurt? Cine sa investeasca intr-o tara in care de azi pe maine toate regulile se pot schimba?

Va amintesc ca in momentul vorbirii Split TVA nu a fost retractat decat verbal. Legal vorbind, este in vigoare. Va amintesc ca, pana la 1 ianuarie, deci in 2 luni, trebuie modificate, pentru mutarea contributiilor, toate contractele de munca din tara asta. "Decat" vreo 5 milioane, cum ar zice dl Dragnea.

Si PSD amaneteaza si viitorul. Pe de-o parte, statul se imprumuta intr-un ritm atat de nebunesc incat a generat o criza de lichiditate. Ca sa nu explodeze deficitul au fost taiate investitiile si, cel mai probabil, asa va fi si anul viitor. Pe langa faptul ca nici privatii jupuiti nu vor mai avea cu ce sa investeasca.

Pilonul II al pensiilor a fost atacat, pana la urma, prin diminuarea contributiei. Pilonul II este cel care diminueaza dependenta pensionarului de stat si capacitatea acestuia de a plati pensii. Daca banii platiti Pilonului I se topesc instantaneu in pensiile aflate in plata, banii din Pilonul II sunt ai contributorului, proprietatea lui si se acumuleaza pe numele lui.

Orice lovitura data Pilonului II este o lovitura data singurei sanse la o pensie decenta pentru oamenii care astazi au cel mult 45 de ani. Dar PSD are de platit pensii astazi.

In curand, toata tara va fi precum primariile ramase fara bani din cauza unei smuceli populiste care a secatuit bugetul. Dar sa nu ne plangem, primim in schimb criminali, hoti, talhari si violatori cu drept de vot si PSD cel eliberator in suflet.

Adevarul e ca iti trebuie multa indrazneala pentru a crede in asa ceva.

SURSA: Ioana Ene Dogioiu/ Ziare.com .


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...