Prinţul William l-a dus pe fiul său, prinţul George, să îşi vadă surioara

Prinţul William l-a dus pe fiul său, prinţul George, să îşi vadă surioara

Prinţul William a declarat, sâmbătă după-amiază, că este "foarte fericit" că soţia lui, ducesa de Cambridge, a născut o fetiţă şi l-a dus pe fiul său, prinţul George, la maternitatea spitalului St. Mary din Lodra să îşi vadă surioara, informează BBC.

Prinţul William l-a dus pe fiul său, prinţul George, să îşi vadă surioara (Imagine: Arhiva AP/Mediafax Foto)

Prinţul William a părăsit maternitatea Lindo a spitalului St. Mary din Londra în jurul orei locale 16:00 (18:00, ora României), şi a mers la Palatul Kensington pentru a-l vedea pe fiul său, prinţul George.

După aproximativ 15 minute, prinţul William s-a întors la maternitatea spitalului St. Mary împreună cu fiul său, prinţul George. Înainte să intre în spitalul St. Mary, cei doi prinţi au salutat mulţimea care aşteaptă ca ducesa de Cambridge şi mica prinţesă regală să părăsească maternitatea.

Prinţul George s-a născut la aceeaşi maternitate în urmă cu doar 21 de luni.

Ducesa de Cambridge, soţia prinţului William, a născut o fetiţă , sâmbătă, la maternitatea St. Mary din Londra, bebeluşul fiind al doilea copil al cuplului princiar şi al patrulea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii.

Bebeluşul s-a născut la ora locală 08.34 (ora 10:34, ora României) şi a avut la naştere greutatea de 3,71 kilograme, potrivit unui anunţ publicat pe contul oficial de Twitter al Palatului Kensington.

"Alteţa Sa regală şi copilul său se simt foarte bine", a precizat Palatul Kensington.

Prinţul William a fost prezent la naşterea celui de-al doilea copil al său.

Toţi membrii familiei regale britanice, în frunte cu regina Elizabeth a II-a, au fost informaţii privind naşterea bebeluşului.

Ducesa Catherine, în vârstă de 33 de ani, a născut în aripa Lindo a spitalul St. Mary din Londra, acolo unde l-a născut şi pe prinţul George, primul copil al cuplului princiar şi al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, în iulie 2013.

Bebeluşul este al patrulea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, după bunicul său, prinţul Charles, tatăl său, prinţul William, şi fratele său, prinţul George.

În vârstă de 32 de ani, prinţul William, nepotul reginei Elizabeth a II-a, ocupă locul al doilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, după tatăl său, prinţul Charles.

Pe 29 aprilie 2011, căsătoria grandioasă a prinţului William cu Catherine Middleton, celebrată la catedrala Westminster din Londra, s-a derulat în faţa camerelor video ale presei din lumea întreagă, lumea întreagă fiind fascinată de acest cuplu tânăr care întruchipează faţa modernă a celei mai celebre familii regale.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…