
Prințul William a preluat o rezervare telefonică pentru un restaurant indian, în timpul unei vizite la Birmingham
Prințul William a mers la un restaurant indian, în timpul vizitei la Birmingham, acolo unde a preluat și o rezervare telefonică pentru un client care nu bănuia cu cine stă de vorbă.
Moștenitorul tronului britanic împreună cu soția sa au mers la restaurantul Indian Streatry, din Birmingham. Prințul William a făcut o glumă preluând un apel de la un client care dorea să facă o rezervare la restaurant. El a discutat cu clientul despre ora la care acesta ar dori o masă liberă și dacă ar avea destul timp pentru a mânca înainte de plecarea trenului.
Prințul William nu i-a dezvăluit clientului cu cine a discutat și l-a întrebat pe acesta, la finalul conversației, pe ce nume se va face rezervarea. La final i-a transmis că este așteptat să sosească conform rezervării, la ora două și 15 minute.
Biroul de presă al prințului William a transmis ulterior un mesaj pe rețelele de socializare.
„Sper că i-am spus clientului să ajungă în locul corect...!”, a fost scris pe contul de Twitter al prințului britanic, relatează Agerpres.
Prințul William și soția sa Kate au fost de ajutor și în bucătăria restaurantului.
Sursa: adevarul.ro