Prințul Paul le-a cerut afaceriștilor israelieni renegocierea procentelor din valorificarea terenului de la Băneasa (motivare)

Prințul Paul le-a cerut afaceriștilor israelieni renegocierea procentelor din valorificarea terenului de la Băneasa (motivare)

Prințul Paul a propus, într-o discuție avută în 2012 cu Benyamin Steinmetz, Tal Silberstein și Shimon Shevez, renegocierea procentelor din valorificarea terenului de la Băneasa, fiind nemulțumit de partea care urma să îi revină, potrivit informațiilor din motivarea deciziei Curții de Apel Brașov privind arestarea preventivă în lipsă a celor trei cetățeni israelieni.

Întâlnirea, l-a care a participat și prințesa Lia, a avut loc la domiciliul prințului Paul, care s-a declarat nemulțumit de procentul ce îi revenea, conform înțelegerii inițiale, din valorificarea terenului de la Băneasa.

În schimb, Tal Silberstein a subliniat că el și partenerii săi israelieni sunt cei care au pârghiile necesare soluționării favorabile a cererii de retrocedare și tot ei sunt cei care asigură banii necesari. Din această afirmație reiese că Tal Silberstein, Shimon Shevez și Benyamin Steinmetz au fost cei care au finanțat demersurile efectuate de Remus Truică și Paul Philippe Al României pentru retrocedarea bunurilor care au aparținut familiei regale și valorificarea lor.

Conform sursei citate, inculpații din dosar știau despre discuțiile în legătură cu faptul că prințul Paul nu era îndreptățit să primească bunurile revendicate, ferma regală Băneasa și pădurea Snagov.

Referitor la pădurea Snagov, la dosar există probe în cauză din care rezultă suspiciunea rezonabilă că a fost retrocedată de către comisiile locale și județene de fond funciar în urma unor intervenții, terenul respectiv fiind obținut prin oferire de foloase necuvenite funcționarilor implicați în aceste proceduri. O situație similară există și în cazul fermei Băneasa, care a fost retrocedată cu încălcarea dispozițiilor legale, în urma mituirii directorului Institutului de Cercetare și Dezvoltare a Plantelor Băneasa, Horia Iliescu.

Instanța a mai constatat că inculpații Benyamin Steinmetz, Tal Silberstein și Shimon Shevez au fost citați conform procedurilor legale, însă au acționat deliberat pentru a evita să se supună procedurilor judiciare care îi vizează. După ce inițial s-au declarat de acord să colaboreze cu anchetatorii români, cei trei au cerut garanții că nu vor fi reținuți sau arestați, apoi au invocat proceduri de citare conform normelor penale internaționale, cu scopul de a încetini sau de a bloca în acest mod ancheta penală care îi vizează.

Magistrații Curții de Apel Brașov au admis, pe 15 martie, propunerea de arestare preventivă în lipsă a inculpaților Tal Silberstein, Shimon Shevez și Benjamin Steinmertz, respingând în schimb propunerea de arestare preventivă a unui alt inculpat de cetățenie isrelienă — Moshe Agavi.

Pe 17 decembrie 2015, procurorii Direcției Naționale Anticorupție Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Tal Silberstein (constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și complicitate la spălarea banilor), Shimon Shevez și Benjamin "Benny" Steinmetz (constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la trafic de influență și complicitate la spălarea banilor) și Moshe Agavi (aderare la un grup infracțional organizat).

Potrivit anchetatorilor, începând cu luna noiembrie 2006, Remus Truică, împreună cu Tal Silberstein, Shimon Shevez, Benjamin Steinmetz, Moshe Agavi și alte persoane, a constituit un grup infracțional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de Paul Philippe Al României, prin oferirea de bani sau bunuri persoanelor din cadrul autorităților/ instituțiilor deținătoare a acestor proprietăți, instigarea și complicitatea la săvârșirea, de către aceste persoane, a infracțiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziție și semnarea înscrisurilor necesare și prin traficarea influenței reale asupra funcționarilor publici.

"Pentru a pune în practică planul infracțional, Paul Philippe Al României i-a promis inculpatului Remus Truică și asociaților lui din grupul infracțional o cotă parte importantă, între 50% și 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendică în România și, ulterior, le-a și dat acestora bunurile, pe măsura obținerii lor, în schimbul intervenției membrilor grupului pe lângă funcționari publici cu atribuții în reconstituirea/ retrocedarea dreptului de proprietate din București și din alte județe din țară sau asupra judecătorilor, urmând a se reuși, în mod injust, obținerea bunurilor revendicate și punerea în posesia lor", arată DNA.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”