Prinţul moştenitor saudit a vorbit despre folosirea unui ''glonţ'' împotriva lui Khashoggi, în 2017 (NYT)

Prinţul moştenitor saudit a vorbit despre folosirea unui ''glonţ'' împotriva lui Khashoggi, în 2017 (NYT)

Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman (MBS), a afirmat în 2017 că va merge până la a folosi un "glonţ" împotriva jurnalistului Jamal Khashoggi dacă acesta din urmă nu încetează criticile la adresa regatului, a afirmat joi cotidianul New York Times, relatează AFP.

La 2 octombrie, Jamal Khashoggi, critic al regimului saudit care colabora printre altele cu Washington Post şi locuia în Statele Unite, a fost ucis şi dezmembrat în consulatul ţării sale la Istanbul de agenţi saudiţi veniţi special de la Riad.

Asasinarea sa a scufundat Arabia Saudită într-o gravă criză diplomatică şi cu siguranţă i-a pătat reputaţia prinţului moştenitor, acuzat de responsabili americani şi turci că a ordonat crima. Riadul impută asasinatul unor elemente "scăpate de sub control".

Cotidianul newyorkez a citat responsabili - foşti şi actuali - americani şi străini având cunoştinţă despre rapoartele serviciilor de informaţii, potrivit cărora Mohammed bin Salman a făcut aceste afirmaţii în cursul unei discuţii cu unul dintre colaboratorii săi apropiaţi, Turki Al-Dakhil.

Conversaţia a fost interceptată de serviciile americane de informaţii care sunt pe punctul de a analiza mai mulţi ani de comunicaţii telefonice şi prin SMS ale prinţului, a afirmat New York Times.

În timpul discuţiei, MBS a afirmat că, dacă Jamal Khashoggi nu va reveni de bună voie în Arabia Saudită, atunci va trebui obligat cu forţa să se întoarcă, iar prinţul a declarat că este pregătit să facă acest lucru "cu un glonţ", potrivit responsabililor citaţi de jurnal.

Donald Trump trebuie să spună Congresului american vineri cel mai târziu pe cine consideră responsabil de asasinarea lui Jamal Khashoggi. Un grup de senatori americani - republicani şi democraţi - au activat o lege care îl obligă pe preşedinte să spună Congresului în termen de 120 de zile numele cetăţenilor străini pe care îi consideră responsabili de acest asasinat.

Întrebat în legătură cu această obligaţie, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Robert Palladino, a răspuns joi că guvernul american a sancţionat deja la jumătatea lui noiembrie 17 responsabili saudiţi. "Nu am nimic de adăugat acum", a spus el, citat de AFP.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”