Prințul Louis a atras atenția tuturor. Ce a făcut micuțul la ceremonia de încoronare a bunicului său FOTO VIDEO
Prințul Louis, fiul în vârstă de 5 ani al prinţului William şi al prințesei de Wales, a fost în centrul atenției la încoronarea bunicului său, regele Charles al III-lea, relatează PageSix.
Prințul Louis a fost surprins căscând în timpul ceremoniei de încoronare. Foto: Arhivă
El a sosit sâmbătă la Westminster Abbey împreună cu părinții săi și cu sora sa, prințesa Charlotte. După ce a intrat ținându-se de mână cu sora sa, prințul s-a așezat între prințesa Charllote, în vârstă de 8 ani, și mama lor . Acesta a fost surprins căscând și uitându-se pe tavan în timpul ceremoniei de încoronare a regelui Charles al III-lea.
Palatul Buckingham s-a pregătit pentru ca o bonă să îl ia pe micul prinț Louis în cazul în care se comporta necorespunzător, însă acesta a dispărut doar pentru scurt timp, revenind pentru a cânta „God Save the King".
Poznele prințului Louis au continuat și la încheierea ceremoniei de la Westminster Abbey, în momentul în care a plecat cu trăsura spre Palatul Buckingham.
În luna iunie a anului 2022, prințul Louis a ținut prima pagină a ziarelor din pricina grimaselor sale din timpul Jubileului de Platină al reginei Elisabeta a II-a.
Părinții săi au afirmat la acea vreme într-o postare publicată pe Instagram : „Cu toții ne-am simțit incredibil, în special Louis".
Având în vedere comportamentul său, prezența prințului Louis la încoronare a fost incertă până când acesta a fost surprins la repetiția de miercuri. Totodată, acesta a lipsit de la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a, care a avut loc în luna septembrie a anului 2022.
Sursa: adevarul.ro