Prinţul Harry poate „s-a retras” de la îndatoririle sale regale în 2020, însă el şi soţia sa, Meghan, ducesa de Sussex, nu au ieşit din lumina reflectoarelor, potrivit postului american de televiziune CBS News , care a publicat un interviu acordat jurnalistului Anderson Cooper, realizatorul emisiunii 60 Minutes.

După ce luna trecută, prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, au apărut într-un documentar Netflix în care au făcut dezvăluiri despre relaţia lor şi despre decizia de a renunţa la viaţa regală, acum, prinţul de 38 de ani îşi spune propria poveste. Noua carte de memorii publicată marți, numită "Spare" (Rezervă), care face aluzie la rolul său de rezervă la succesiunea la tron, încalcă dramatic protocolul regal. O relatare profund personală a luptei interioare cu durerea a prinţului Harry în urma morţii mamei sale, prinţesa Diana, şi o analiză revelatoare a relaţiilor frânte cu tatăl său, regele Charles, cu mama sa vitregă, regina-consoartă Camilla, şi cu fratele său, prinţul moştenitor William.

Anderson Cooper: Ai scris despre o întâlnire controversată pe care ai avut-o cu el, în 2021. Ai scris: "M-am uitat la Willy, chiar pentru prima dată de când eram băieți. Am înțeles totul: încruntarea familiară, expresia lui obişnuită în relaţia cu mine, chelia alarmantă, mai pronunţată decât a mea, faimoasa lui asemănare cu mami, care se estompează cu vârsta, cu timpul." E destul de tăios.

Harry: Mie nu mi se pare deloc tăios. Eu şi fratele meu ne iubim. Îl iubesc mult. Au fost multe scene dureroase între noi, mai ales, în ultimii şase ani. Nimic din ceea ce am scris, nimic din ceea ce am inclus nu are scopul de a-mi răni familia. Dar oferă o imagine completă a situaţiei pe măsură ce creșteam și de asemenea, distruge complet ideea că cumva soția mea a fost cea care a distrus relația dintre acești doi frați.

Anderson Cooper: Cred că atât de mulți oameni din întreaga lume care te-au văzut pe tine și fratele tău crescând au simțit că voi doi ați fi de nedespărțit. Și totuși, citind cartea, reiese că ați trăit vieți separate de când a murit mama ta.

Prințul Harry: Uh-huh

Anderson Cooper: Chiar şi când frecventaţi aceeaşi şcoală, în liceu...

Harry: Rivalitate frăţească...

Anderson Cooper: Fratele tău ţi-a spus: "Prefă-te că nu ne cunoaştem!"

Harry: Da, și la momentul respectiv m-a durut. Nu înţelegeam. Am spus: "Cum adică? Suntem la aceeaşi şcoală. Nu te-am mai văzut de mult. Acum, putem să fim împreună." Mi-a spus: "Nu, nu, nu, la şcoală, suntem străini." Și am luat asta personal. Dar da, ai perfectă dreptate, (complet adevărat). De exemplu, am avut o experiență traumatică asemănătoare, dar apoi am tratat-o în două moduri foarte diferite.

Anderson Cooper: William a încercat să-ți vorbească ocazional despre mama ta, dar, în copilărie, nu puteai... nu puteai răspunde.

Harry: La mine nu s-a pus niciodată problema că „nu vreau să vorbesc despre asta cu tine”, Doar că nu știu cum să vorbesc despre asta. Nu m-am gândit niciodată că o discuţie despre asta cu fratele meu sau cu altcineva ar putea fi terapeutică.

Pierderea mamei

În august 1997, Harry şi William erau în vacanţă în Scoţia, cu tatăl lor. Harry avea 12 ani, William, 15 ani. Pe 31 august, în timp ce dormeau la Castelul Balmoral, Harry a fost trezit de tatăl său, care i-a spus că mama lui avusese un accident de maşină la Paris.

Anderson Cooper: În carte scrii: "El spune: Au încercat, băiete dragă. Mă tem că nu a reușit (să supraviețuiască). Aceste fraze rămân în minte ca săgețile pe o tablă, ați spus. Ai plâns?

Harry: Nu. Nu. N-am vărsat mici o lacrimă atunci. Am fost în stare de șoc, știi? Doisprezece ani, cam de la 7:00-7:30 dimineața devreme. Tatăl tău intră, se așează pe patul tău, își pune mâna pe genunchiul tău și îți spune „A fost un accident”. Nu-mi venea să cred.

Anderson Cooper: Ai mai scris în carte: “Tata nu m-a îmbrăţişat. Nu ştia să-şi manifeste emoţiile, nici în situaţii obişnuite. Dar mâna lui a căzut încă o dată pe genunchiul meu și a spus: „Va fi bine.” Dar, după asta, nimic n-a fost bine, multă vreme.

Harry: Nu, nimic.... nimic n-a fost în regulă.

Harry spune că își mai aduce aminte doar fragmente din ce s-a petrecut în următoarele zile dar ține minte că i-a salutat pe cei care jeleau în faţa Palatului Kensington, la Londra, cu o zi înainte de înmormântarea mamei sale.

Anderson Cooper: Ce spui acum, când vezi acele filmări?

Harry: Cred că este bizar, pentru că mă văd pe mine şi pe William că zâmbim... Îmi amintesc că mă simţeam vinovat.

Anderson Cooper: Vinovat? De ce?

Harry: Pentru faptul că oamenii pe care îi salutăm dădeau dovadă de mai multe emoţii decât arătam noi, poate mai mult decât simţeam noi.

Anderson Cooper: Ei plângeau, dar tu nu.

Harry: Mulţi plângeau. Îmi amintesc mâinile umede ale oamenilor. La început, nu înţelegeam de ce.

Anderson Cooper: Aveau mâinile ude de plâns...

Harry: Pentru că-şi şterseseră lacrimile. Unul dintre cele mai ciudate lucruri de atunci a fost că luam florile de la oameni şi le puneam lângă celelalte, de parcă aş fi fost un intermediar pentru suferinţa lor… Asta chiar mi-a rămas în minte.

Înmormântarea Prinţesei Diana

Înmormântarea Prinţesei Diana a avut loc într-o dimineaţă rece de septembrie și a fost urmărită de 2,5 miliarde de oameni din întreaga lume. Poate, cea mai memorabilă imagine: prinţul Harry şi fratele său, mergând în urma sicriului mamei lor, în drumul către Westminster Abbey.

Anderson Cooper: Ce îţi aminteşti despre acel cortegiu?

Harry: Ce liniște a fost. Îmi amintesc plânsul ocazional și ţipetele cuiva. Îmi amintesc de zgomotul făcut de copitele cailor pe drum. De frâiele cailor, de carul funebru, de roţi, de pietrişul sub picioarele noastre, dar, mai ales, tăcerea.

După slujbă, sicriul prinţesei Diana a fost adus pentru înmormântare la străvechea reşedinţă a familiei sale, Althorp.

Harry: Când sicriul mamei a fost coborât efectiv în pământ, abia atunci am plâns. Da, doar atunci.

Negarea

Anderson Cooper: N-ai plâns deloc în adolescenţă?

Harry: Nu.

Anderson Cooper: N-ai crezut că e moartă?

Harry: Unh-uh (Nu). Pentru o lungă, lungă perioadă de timp, am refuzat să accept că ea s- dus... a dispărut. Um, o parte din, știi, ea nu ne-ar face niciodată asta, dar și o parte din, poate că toate acestea fac parte dintr-un plan.

Anderson Cooper: Adică ai fost convins că a decis să dispară o vreme?

Harry: Da, pentru o vreme, apoi, că ne va suna și va chema la ea.

Anderson Cooper: Cât timp ai crezut asta?

Harry: Ani! Mulţi ani. Eu și cu William am discutat despre asta. Şi el gândea la fel.

Anderson Cooper: În carte ai scris: "Adesea, dimineaţa îmi spuneam: ‘Poate că asta e ziua. Poate că asta e ziua în care ea va reapărea?”

Harry: Da, speranţa. Speram enorm de mult.

Și-a păstrat această speranţă până la maturitate. Când Harry avea 20 de ani, a cerut să vadă raportul poliţiei privind accidentul în care muriseră mama sa, iubitul ei, Dodi Al-Fayed, şi şoferul, Henri Paul, pe când erau urmăriţi de paparazzi, într-un tunel din Paris.

Anderson Cooper: În dosar erau fotografii de la locul accidentului. De ce ai vrut să-l vezi?

Harry: Ca să am dovada că se aflase în maşină, dovada că fusese rănită şi dovada că tocmai paparazzi care o urmăriseră în tunel făceau fotografii- fotografii cu ea pe jumătate moartă întinsă pe bancheta din spate a mașinii.

Anderson Cooper: În carte, scrii: "Până atunci, nu-mi dădusem seama”, vorbind despre privirea la imaginile scenei accidentului, „că ultimul lucru văzut de mami pe acest pământ a fost un bliț".

Harry: Da.

Anderson Cooper: Asta ai văzut în fotografii?

Harry: Uh-huh (Da). Ei bine, pozele arătau reflexia unui grup de fotografi care făceau fotografii prin fereastră, iar reflexia pe fereastră a fost - era a lor.

A văzut doar o parte dintre fotografiile accidentului. Secretara şi consilierul său l-au descurajat să se uite la restul.

Harry: Tot ce am văzut a fost partea din spate a capului mamei mele, zăcând pe bancheta din spate. Erau şi alte fotografii mai groaznice, dar îi voi fi veşnic recunoscător pentru faptul că m-a împiedicat să-mi creeze o durere mai mare văzându-le... Pentru că astea sunt lucrurile care îți rămân în minte pentru totdeauna.

Harry spune că a crezut că mama lui ar putea fi încă în viață până la 23 de ani când a vizitat Parisul pentru prima dată. El povestește că i-a cerut şoferului să îl ducă în tunelul unde murise mama sa, deoarece voia să vadă dacă era posibil, ca la viteza cu care conducea Henri Paul, să piardă controlul maşinii, să se izbească de un stâlp şi să-i ucidă pe aproape toţi cei aflaţi în maşină. Și a urmat același drum, cu aceiași viteză.

Harry: Nouă ni se spusese că a fost o înlănţuire de evenimente şi că, eliminând un eveniment din acel lanţ, finalul nu ar fi fost același. Paparazzii făceau și ei parte din asta. Dar totuşi, toţi au scăpat.

Harry scrie că el şi fratele său au fost nemulţumiţi de rezultatele unei investigații din 2006 făcute de Poliției Metropolitane din Londra, care concluziona că șoferul Dianei, Henri Paul, băuse și totul a fost un „tragic accident”. Harry spune că el și fratele său s-au gândit să redeschidă ancheta, dar nu mai crede că asta ar schimba mare lucru.

Acum, Harry spune că abia după ce a luptat pe front, în Afganistan, şi-a găsit un scop în viaţă şi un sentiment de normalitate, deoarece l-a scos din lumina reflectoarelor, și l-a scăpat de presa britanică pe care o blama după moartea mamei sale, și abia asta s-a simţit vindecat.

Harry recunoaşte că a fumat marijuana şi a luat cocaină. Scrie că, spre 30 de ani, era disperat şi pierdut, iar cu şapte ani în urmă, a cerut pentru prima dată ajutor psihologic. A dezvăluit și că a încercat şi alte tratamente experimentale.

Anderson Cooper: Scrii în carte despre droguri psihedelice: ayahuasca, psilobicina, ciuperci…

Harry: Nu le-aș recomanda niciodată oamenilor să facă asta în mod recreațional. Dar făcând-o cu oamenii potriviți dacă suferiți de o mare pierdere, durere sau traumă, atunci aceste lucruri au un mod de a funcționa ca un medicament.

Anderson Cooper: Ţi-au arătat ceva. Ce anume?

Harry: Mie... „mi-au curăţat” parbrizul, nefericirea pierderii, au îndepărtat ideea pe care o aveam în cap că mama mea, că trebuia să plâng pentru a-i dovedi mamei că-mi lipseşte, când, de fapt, tot ce-şi dorise era să fiu fericit.

Căsătoria tatălui său

Cartea de memorii a lui Harry „Spare” este orice altceva în afară de un portret măgulitor făcut familiei regale, în special mamei sale vitrege, Camilla, actuala regina-consoarta. S-a căsătorit cu prinţul Charles în 2005, deşi cei doi aveau de zeci de ani o relaţie sentimentală intermitentă. Când prinţesa Diana s-a referit la Camilla ca la "a treia persoană din căsnicia noastră", presa de scandal britanică a păstrat expresia, iar prinţul Harry nu a uitat-o.

Prințul Harry povestește în interviu că el și fratele său i--au cerut tatălui lor să nu se însoare cu Camilla, dar voia să fie fericit şi a văzut cât de fericit era cu ea, așa că, în acel moment, nu a mai spus nimic. El consideră că anume căsătoria nu o mai făcea periculoasă pe Camilla, care spune el, simţea nevoia să-şi reabiliteze numele.

Harry spune că, de-a lungul timpului, el a fost unul dintre cadavre. O acuză pe Camilla, şi chiar pe tatăl său că s-au folosit de el şi de William pentru a avea ei o bună acoperire în presă. Prinţul Harry scrie: „Camilla m-a sacrificat pe altarul ei publicitar."

„Neacceptarea” soției sale

În carte, Harry scrie că, atunci când a prezentat-o pe Meghan Markle familiei, în 2016, iniţial, tatăl său a plăcut-o, dar William a fost sceptic. Se referea cu dispreţ la Meghan ca la "actriţa americană". Deşi nu dă nume, Harry spune că şi alţi membri ai familiei au fost neliniștiți.

Anderson Cooper: Pe ce se baza neîncrederea lor?

Harry: Pe faptul că era americancă, actriţă, divorţată, neagră... De fapt, mulatră, mama ei era neagră. Astea erau doar patru dintre stereotipurile tipice, care au început să alimenteze frenezia presei britanice.

S-au căsătorit în mai 2018, într-o ceremonie ce promitea o familie regală mai modernă şi mai "inclusivă". Li s-a acordat titlul de duci de Sussex. Dar, în culise, din ce spune Harry, neîncrederea lui William faţă de Meghan s-a accentuat. La începutul lui 2019, Harry scrie că ranchiuna dintre el şi William a explodat acasă la Harry, pe domeniul Kensington.

În ianuarie 2020, prinţul Harry şi Meghan au anunţat că vor să renunţe la rolul lor de membri principali ai familiei regale. Trei luni mai târziu, s-au mutat în California. Au urmat interviul cu Oprah Winfrey, care a ţinut prima pagină a ziarelor, şi un contract cu Netflix, de 100 de milioane de dolari.Criticii spun că ducii de Sussex profită de statutul regal atât cât mai pot.

Potrivit CBC News, Casei Regale i s-a oferit ocazia să comenteze, dar reprezentanţii săi au cerut ca întâi să aibă acces la emisiunea 60 Minutes înainte de difuzare, ceea ce ei nu fac niciodată.