Prinţul Harry, la tribunal pentru a depune mărturie. Este primul membru al familiei regale care face asta în 130 de ani

Prinţul Harry, la tribunal pentru a depune mărturie. Este primul membru al familiei regale care face asta în 130 de ani

Prinţul Harry, duce de Sussex, s-a prezentat marţi la Înalta Curte din Londra unde va depune mărturie în procesul pe care l-a intentat împotriva editorului tabloidul britanic Daily Mirror, pe care îl acuză de acţiuni de hacking ale telefonului şi de alte activităţi ilegale, transmite Reuters.

Prințul Harry FOTO Profimedia

Prințul Harry FOTO Profimedia

Harry, fiul mai mic al regelui Charles al III-lea , nu s-a prezentat la tribunal luni, aşa cum era de aşteptat, însă va apărea în boxa martorilor marţi, devenind primul membru de rang înalt al familiei regale britanice care va depune mărturie în instanţă în ultimii 130 de ani, relatează Agerpres.

El se numără printre cele peste 100 de personalităţi de marcă şi celebrităţi care au intentat proces împotriva Mirror Group Newspapers (MGN), editorul publicaţiilor Daily Mirror, Sunday Mirror şi Sunday People, pentru presupuse acţiuni ilegale comise între 1991 şi 2011.

La începutul procesului, MGN, deţinută acum de Reach, şi-a cerut scuze în documentele tribunalului şi a recunoscut că, într-o singură ocazie, Sunday People a căutat în mod ilegal informaţii despre Harry şi că acesta are dreptul la despăgubiri.

Dar a respins celelalte acuzaţii ale acestuia, spunând că nu avea dovezi pentru afirmaţiile sale. În schimb, Palatul Buckingham este posibil să ocupe un loc important în interogatoriul lui Harry, MGN susţinând că unele informaţii au venit de la consilieri regali.

Procesul a început luna trecută, iar avocaţii care îl reprezintă pe Harry şi alţi trei reclamanţi au încercat să demonstreze că s-a recurs la activităţi ilegale de culegere de informaţii cu ştiinţa şi aprobarea editorilor superiori şi a directorilor executivi.

Avocatul lui Harry a declarat luni în instanţă că acest proces nu face parte dintr-o vendetă împotriva presei, ci prin acesta se încearcă atragerea atenţiei asupra presupuselor activităţi ilegale.

David Sherborne a declarat că aproximativ 2.500 de articole despre viaţa privată a lui Harry au apărut în titlurile MGN în perioada vizată de acuzaţii, adăugând că nimic nu este "sacrosanct sau în afara limitelor" şi nu există "nicio protecţie" împotriva acestor metode ilegale de colectare de informaţii.

Harry a fost aşteptat la instanţă luni, dar Sherborne a declarat că a zburat duminică din Los Angeles, unde locuieşte cu familia, după ce a participat la cea de-a doua aniversare a fiicei sale Lilibet, iar aranjamentele de călătorie şi securitate au "complicate".

Judecătorul Timothy Fancourt s-a arătat "surprins" de absenţa lui Harry în timp ce avocatul MGN, Andrew Green, a spus că acest lucru a fost "absolut ieşit din comun".

Harry, care este al cincilea în linia de succesiune la tron, abia a ieşit de pe prima pagină a ziarelor în ultimele şase luni, din cauza certurilor sale juridice cu presa britanică şi a lansării memoriilor sale şi a serialului documentar Netflix în care a acuzat alţi membri seniori ai familiei regale de complicitate cu tabloidele.

Apariţia de săptămâna aceasta va fi a doua oară în acest an când Harry va fi prezent la Înalta Curte din Londra, după ce în martie s-a alăturat cântăreţului Elton John şi altor persoane pentru audieri în legătură cu procesul lor împotriva editorului tabloidelor Daily şi Sunday Mail.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 Controverse după ce o cercetătoare s-a vindecat de cancer cu virusuri pe care le-a crescut singură în laborator. Mai multe reviste de specialitate au …

3 „Ești prost și îngâmfat” / „Ia apă în gură că faci praf! Javra dracului” / Scandal la România TV între Adriana Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir

4 Condamnații penal Dan Diaconescu, Victor Micula Jr și Gigi Becali, locomotive în campania liderului extremist AUR, pe rețele de socializare și la post…

5 Momente de groază pentru pasagerii unui avion care a căzut în gol peste două mii de metri: „Am crezut că vom muri, oamenii de lângă noi au intrat dire…