Prințul Harry ar fi "bombardat-o" pe noua sa iubită cu sms-uri în timp ce aceasta avea încă o relație cu un alt bărbat

Prințul Harry ar fi "bombardat-o" pe noua sa iubită cu sms-uri în timp ce aceasta avea încă o relație cu un alt bărbat

Prințul Harry ar fi "bombardat-o" pe noua sa iubită, actrița americană de televiziune, Meghan Markle, cu sms-uri în timp ce aceasta avea încă o relație cu un alt bărbat.

Harry (32 de ani) a întâlnit-o pe Megan (35 de ani) la un eveniment caritabil și i-a trimis mesaje până când aceasta a acceptat să se întâlnească cu el. După o serie de întâlniri între cei doi există acum o relație "serioasă", comentează Daily Mail.

Se pare însă că actrița avea încă o relație cu fostul său iubit, chef-ul canadian Cory Vitiello, cu care a format un cuplu timp de doi ani, atunci când prințul, complet vrăjit, a început să o curteze.

Potrivit ziarului The Telegraph, citat de Daily Mail, Megan și Vitiello s-au despărțit în luna mai — aceeași lună în care actrița l-a întâlnit pentru prima dată pe Harry la evenimentul caritabil unde prințul i-ar fi cerut numărul de telefon.

"Sunt pe bune. El a curtat-o și a asediat-o cu mesaje, până când a acceptat să-l întâlnească", a declarat un prieten.

Sursa a declarat pentru The Sun că perechea a mers la clubul Soho House din Londra la începutul lunii iulie, cu un grup de prieteni, apoi s-au mai întâlnit de două ori doar singuri.

Ieri, prințul Harry a anulat în ultimul moment o călătorie secretă pe care trebuia s-o facă pentru a o vedea pe Meghan, aflată la o ședință foto în Canada, după apariția detaliilor cu privire la legătura lor de aproape șase luni în presa britanică.

Harry își rezervase un bilet pe un zbor British Airways de la Heathrow la Toronto, însă nu a mai apărut, pe fondul preocupărilor că ar putea fi așteptat de fotografi atât la Londra cât și la Toronto.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”