Prinţul Harry afirmă că s-a retras din casa regală britanică "cu o mare tristeţe"

Prinţul Harry afirmă că s-a retras din casa regală britanică "cu o mare tristeţe"

Prinţul Harry a declarat că a luat decizia de a se retrage din casa regală britanică cu "o mare tristeţe", dar pretinde că de fapt nu a avut de ales, într-o înregistrare video publicată duminică pe contul de Instagram oficial al ducilor de Sussex, relatează AFP, dpa şi Reuters.

"Decizia pe care am luat-o pentru mine şi soţia mea nu a fost luată uşor", ci după "luni de discuţii, care au urmat unor ani de provocări", explică ducele de Sussex într-un discurs susţinut în faţa invitaţilor la un dineu caritabil de la Londra scuzându-se că nu a procedat întotdeauna bine.

Palatul Buckingham şi regina Elisabeta a II-a au anunţat sâmbătă că Harry şi Meghan nu vor mai utiliza titlurile de "alteţe regale" şi nu vor mai beneficia de fonduri publice, în cadrul unui acord pentru a pune capăt crizei declanşate de cuplu după ce a anunţat că vrea să-şi reducă îndatoririle şi să petreacă mai mult timp în America de Nord.

În discursul său de la dineul caritabil organizat de organizaţia Sentebale, Harry a spus că rezultatul final nu a fost cel pe care şi l-a dorit.

"Speranţa noastră a fost de a continua să o slujim pe regină, Commonwealth-ul şi asociaţiile mele militare fără finanţare publică. Din păcate, acest lucru nu a fost posibil", a spus prinţul Harry, care era al şaselea în ordinea succesiunii la tron.

"Am acceptat acest lucru ştiind că nu schimbă cine sunt sau cât sunt de dedicat. Dar sper că asta vă ajută să înţelegeţi la ce s-a ajuns, că mă voi retrage din tot ceea ce am cunoscut vreodată pentru a face un pas înainte spre ceea ce sper că va fi o viaţă mai liniştită", a adăugat el.

Potrivit acordului, Harry va rămâne prinţ şi el şi soţia sa îşi vor păstra titlurile de duce şi ducesă de Sussex, într-un moment în care încep o nouă viaţă împărţită între America de Nord şi Marea Britanie, dar nu vor participa la evenimente ceremoniale sau vizite regale.

"Am vrut să auziţi adevărul de la mine, atât cât îl pot împărtăşi, nu ca prinţ, sau duce, ci pur şi simplu ca Harry, aceeaşi persoană pe care mulţi dintre voi aţi urmărit-o crescând în ultimii 35 de ani dar cu o perspectivă mai clară", a mai spus prinţul.

"Regatul Unit este casa mea şi locul pe care îl iubesc. Asta nu se va schimba niciodată. (...) Simt o mare tristeţe pentru că s-a ajuns la asta", a afirmat el.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”