Prințul George și Harper Beckham, copiii vedetă preferați de britanici

Prințul George și Harper Beckham, copiii vedetă preferați de britanici

Prințul George și Harper Beckham s-au clasat pe primele locuri în topul copiiilor vedetă preferați în Marea Britanie și au fost aleși pentru a face parte dintr-o familie ideală, potrivit unui sondaj realizat online, notează marți ABC.

Bebelușul regal și cea mai mică din familia Beckham au fost aleși cu 32% și respectiv 18% din voturi. 

În ce-i privește pe cei aleși în rolul de tați ai familiei perfecte, preferințele s-au îndreptat spre David Beckham și actorul Colin Firth cu 20% din voturi, în timp ce pentru rolul mamei a fost aleasă Holly Willoughby, o prezentatoare de televiziune și fostă top model care a născut recent al treilea său copil, urmată tot de prezentatoarea Davina McCall.

Nu este prima oară când micul prinț George, care a împlinit un an în iulie și care va avea un frățior sau o surioară în primăvara viitoare, se află în topul preferințelor britanicilor. Primul născut al Ducilor de Cambridge a fost ales cel mai influent bebeluș din zilele noastre pe pagina de web My1stYears.com .

După ce a împlinit un anișor, micul George a ocupat primul loc în clasamentul bebelușilor cu cel mai frumos păr pe site-ul Hairtrade.com , devansând-o pe Blue Ivy Carter, fiica lui Beyoncé și Jay Z, și pe North West, fiica lui Kim Kardashian și Kanye West.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!