Prinţesa norvegiană Märtha Louise se căsătoreşte cu „şamanul” american Durek Verrett

Prinţesa norvegiană Märtha Louise se căsătoreşte cu „şamanul” american Durek Verrett

Festivităţile pentru căsătoria prințesei Märtha Louise cu autointitulatul „șaman” american Durek Verrett au început de joi, când sute de invitaţi din lumea bună au ajuns în Norvegia pentru a fi, sâmbătă, alături de mireasa care pretinde că vorbeşte cu îngerii şi soţul său, care ar fi reîncarnarea unui faraon.

Durek Verrett şi Märtha Louise au fost invitaţi în cadrul mai multor emisiuni TV. Foto captură video

Durek Verrett şi Märtha Louise au fost invitaţi în cadrul mai multor emisiuni TV. Foto captură video

Invitații care au sosit joi în orașul Alesund, în vestul Norvegiei, au fost cazaţi într-un hotel istoric, iar vineri au fost conduşi, cu un vapor, spre pitorescul oraș Geiranger, pe malul unui fiord desemnat sit al patrimoniului mondial UNESCO. Cuplul se va cununa sâmbătă, în cadrul unui eveniment privat, la care vor fi prezenţi membri ai familiei regale suedeze, alături de diverse persoane influente din social media și personalități TV, inclusiv vedeta americană de reality show și modelul Cynthia Bailey. Potrivit presei norvegiene, invitații au fost rugați să nu folosească telefoane mobile sau aparate foto în timpul festivităților și să nu posteze nimic pe rețelele sociale, relatează BBC.

Prințesa Märtha Louise, în vârstă de 52 de ani, și Durek Verrett, de 49 de ani, care formează un cuplu extrem de controversat, și-au anunțat logodna în 2022.

Prințesa este cea mai mare dintre cei doi copii ai regelui norvegian Harald şi a fost căsătorită cu regretatul scriitor și artist Ari Behn , cu care are trei fiice şi de care a divorţat în anul 2017.

Märtha Louise a stârnit controverse în Norvegia timp de decenii pentru implicarea sa în tratamente alternative care implică intervenţia divină. Şi-a pierdut titlul onorific de „Alteța Sa Regală” în 2002, când s-a lansat în afaceri . În 2007, ea a anunțat public că ar fi clarvăzătoare și că are capacitatea de a vorbi cu îngerii şi până în 2018 a condus o școală despre care spunea că îi învață pe elevi să „creeze miracole” și să comunice cu divinitatea.

Anul trecut, Märtha Louise mărturisea pentru BBC că a existat prea multă „agitație” cu privire la decizia sa de a urma o cale diferită de cea a unei „prinţese tradiționale”.„Au existat multe critici de-a lungul anilor, în special din cauza faptului că sunt spirituală, iar în Norvegia, acest lucru este tabu”, spunea ea.

La rândul său, mirele, Durek Verrett afirmă pe site-ul său că este un șaman din a șasea generație, „slujitor al lui Dumnezeu și activator energetic”, care „demistifică spiritualitatea”. Într-un interviu acordat revistei Vanity Fair, el a susținut că este reîncarnarea unui faraon egiptean și a spus că, atunci când era copil în trupul de acum, o rudă i-a prezis că se va căsători într-o zi cu prințesa Norvegiei.

Prințesa Märtha Louise și-a anunțat relația de iubire cu autointitulatul şaman Durek Verrett printr-o postare pe Instagram în 2019. Poate în speranța de a preîntâmpina eventualele critici, ea a scris: „Pentru aceia dintre voi care simt nevoia să critice, abţineţi-vă. Nu depinde de voi să alegeți pentru mine sau să mă judecați. Șamanul Durek este doar un bărbat cu care îmi place să-mi petrec timpul și care mă împlinește”.

Cu toate acestea, norvegienii care nu l-au acceptat încă pe deplin pe Durek Verrett sunt destul de numeroşi. „Ei cred că a spus lucruri foarte ciudate și că există multe diferențe culturale”, a declarat corespondentul regal al televiziunii norvegiene NRK, Kristi Marie Skrede. „Mulți oameni de aici sunt foarte critici față de ceea ce spune și face dl. Verrett în rolul său de șaman”.

Criticile s-au înmulţit şi mai mult după ce s-a aflat că „şamanul” Durek Verrett implicat într-un proces de şarlatinism. Nici lucrările sale, în care sugerează că, în realitate, cancerul este o alegere şi preconizează exerciţii în vederea ştergerii „amprentei” vaginale a femeilor care au avut multipli parteneri sexuali, nu sunt deloc pe gustul norvegienilor tradiţionalişti.

În ciuda convingerilor spirituale ale cuplului, ceremonia de nuntă din acest weekend urmează un canon tradițional, preotul paroh oficiind căsătoria conform liturghiei de nuntă a Bisericii norvegiene.

Regele Harald, în vârstă de 88 de ani, a urcat pe tron în 1991 și este unul dintre cei mai longevivi monarhi din Europa, fiind foarte apreciat de norvegieni, mulţi dintre aceştia catalogând acţiunile prinţesei Märtha Louise drept o sfidare la adresa tatălui său.

Localnicii sunt, de asemenea, supărați pe prinţesă pentru că presa norvegiană este exclusă de la acoperirea nunții, deoarece cuplul a semnat contracte de exclusivitate cu revista Hello!. Miercuri, a fost, de asemenea, dezvăluit faptul că nonconformistul cuplu a lucrat cu Netflix timp de un an la ceea ce gigantul de streaming a numit un „documentar profund și emoționant” despre relația lor. „Devenim mai globali și nu există nimic mai puternic decât dragostea care ne alimentează”, a scris „shamanul” Durek Verrett pe Instagram.

Prințesa Märtha Louise este cel mai mare copil al regelui Harald și al patrulea în ordinea succesiunii la tron. Fratele ei mai mic, prințul moștenitor Haakon, îi va succeda tatălui său ca rege.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…