Prințesa Madeleine a Suediei a dat naștere unui băiat

Prințesa Madeleine a Suediei a dat naștere unui băiat

Prințesa Madeleine, fiica cea mai mică a Regelui Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei și a Reginei Silvia, a dat naștere unui băiat, cel de-al doilea copil al său, transmite AFP, citând un comunicat de presă difuzat luni de Casa Regală din Stockholm.

Fericitul eveniment a avut loc luni, la ora locală 13.45, în capitala Suediei, 'iar mama și copilul — al cărui nume nu a fost dezvăluit încă — se simt bine', precizează sursa menționată.

În vârstă de 33 de ani, împliniți la 10 iunie, Prințesa Madeleine ocupă locul al patrulea în ordinea succesiunii la tronul Suediei. Ea este căsătorită, din 2013, cu omul de afaceri americano-britanic Christopher O'Neill, cu care are o fetiță, Leonore, născută în februarie 2014, la New York. Cuplul intenționează să se stabilească, la Londra începând din toamna acestui an.

Nou-născutul este cel de-al treilea nepot al regelui, după verișoara sa Estelle, de trei ani, fiica Prințesei moștenitoare Victoria, și după sora lui, Leonore. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Rusia propune împărțirea Ucrainei cu Ungaria și Slovacia. O nouă strategie geopolitică