Prinţesa Haya a Iordaniei va face parte din corpul diplomatic al ambasadei ţării sale la Londra
Prinţesa Haya a Iordaniei, implicată într-o luptă legală în Marea Britanie împotriva soţului său, şeicul Mohamed bin Rashid al Maktum, vicepreşedintele şi prim-ministrul Emiratelor Arabe Unite, pentru custodia celor doi copii ai lor, a fost numită membră a corpului diplomatic al Ambasadei Iordaniei la Londra, informează joi ziarul The Times citat de EFE.
Prinţesa Haya, care a absolvit prestigioasa Universitate Oxford, a fugit în luna mai din Emiratele Arabe Unite şi a cerut justiţiei britanice să emită un ordin de protecţie împotriva soţului său, cu care se află în proces de divorţ pentru violenţă domestică.
Haya s-a căsătorit cu şeicul Dubaiului în 2004, devenind cea de-a 6-a sa soţie şi mamă a doi dintre cei 23 de copii ai acestuia.
Prinţesa Haya este fiica fostului rege al Iordaniei, Hussein, şi sora vitregă a actualului rege al Iordaniei, Abdullah al II-lea. Ea doreşte ca fiica ei Jalila, în vârstă de 11 ani şi fiul său Zayed, de 7 ani, să fie lăsaţi să locuiască cu ea la Londra.
Miercuri a avut loc prima audiere preliminară la Tribunal Superior din Londra înainte de începerea procesului, prevăzut pentru luna noiembrie.
Numirea sa în postul de prim-secretar al Ambasadei a fost anunţată pe lista diplomaţilor din Londra publicată de MAE britanic.
Haya a plecat împreună cu cei doi copii ai săi în luna mai în Marea Britanie şi a cerut protecţie din partea justiţiei britanice.
Emirul i-ar fi cerut să se întoarcă, însă ea l-a refuzat. În luna iunie, prinţesa a declarat că "se teme pentru viaţa sa" şi că este convinsă că soţul ei va încerca să o facă să revină în Dubai, după ce şeicul a postat pe Instagram o poezie în versurile căreia o femeie este acuzată de "trădare".
Prinţesa locuieşte cu cei doi copii ai săi în cartierul Kensington, într-o casă estimată la 85 de milioane de lire (98,5 milioane de euro), potrivit The Times.AGERPRES