Principala tendinţă care va domina piaţa muncii în 2022 va fi munca hibridă (analiză)

Principala tendinţă care va domina piaţa muncii în 2022 va fi munca hibridă (analiză)

Principala tendinţă care va domina piaţa muncii în 2022 nu va mai fi munca de acasă, ci munca hibridă, un mix între lucrul de acasă sau din altă locaţie şi cel de la birou, în contextul unei evoluţii favorabile a pandemiei de Covid-19, relevă o analiză de început de an a companiei de soluţii de resurse umane K2S - Key 2 Success.

"Tabloul tendinţelor de anul acesta este completat de o accelerare a inteligenţei artificiale, integrarea programelor de sănătate mintală în rândul angajaţilor, accentul pus pe abilităţi şi nu pe roluri, dar şi monitorizarea productivităţii la locul de muncă", arată autorii analizei.

În acest context, principala provocare a companiilor în 2022 va fi să găsească un echilibru între aşteptările angajaţilor din ce în ce mai mari cu privire la un program de lucru flexibil chiar şi de acasă, menţinerea unei culturi organizaţionale solide şi lucrul în echipă.

"Datele noastre arată că aproximativ 90% dintre angajaţii români, manageri sau specialişti sunt multumiţi de libertatea crescută pe care o aduce munca de tip hibrid, sugerând că aceasta va fi probabil o tendinţă care se va impune pe termen mediu şi lung. Aşadar, 2022 vine cu noi provocări pentru angajatori - în special din zona de reinventare continuă a procedurilor şi proceselor, coeziunii echipei, dar şi a comunicării interne. Aceasta din urmă suplineşte prezenţa fizică limitată la locul tradiţional de muncă şi echilibrează impactul negativ produs de ştirile despre pandemie. Toate acestea vor pune în continuare presiune pe top management şi pe departamentele de resurse umane, de a asculta mai mult sugestiile angajaţilor şi de a crea programe prin care angajaţii să se simtă conectaţi şi motivaţi", a declarat Valentin Dima, Consultant Senior în cadrul K2S.

În România, potrivit studiilor, circa 18,4% dintre angajaţi au început să lucreze de acasă ca urmare a pandemiei de COVID-19, în timp ce media europeană a celor care au început să lucreze de la distanţă ca urmare a pandemiei este de 36,8%. La nivel global, cifrele arată că 70% dintre angajaţi îşi doresc să aibă în continuare acces la opţiuni flexibile de lucru de la distanţă şi 65% dintre aceştia spun că îşi doresc să lucreze mai des alături de colegii lor.

Forumul Economic Mondial previzionează că inteligenţa artificială şi automatizarea vor duce la crearea a 97 de milioane de noi locuri de muncă până în 2025.

"Inteligenţa artificială va fi folosită în primul rând pentru a automatiza o serie de activităţi repetitive, pentru a le permite angajaţilor să se concentreze asupra unor activităţi care necesită o muncă mai complexă, ce necesită creativitate sau inteligenţă emoţională. Unele exemple includ avocaţii care vor folosi tehnologia pentru a reduce timpul petrecut în revizuirea istoricelor de caz pentru a găsi precedente. Totodată, medicii vor avea capacităţi de viziune computerizată pentru a analiza dosarele medicale şi prin care ulterior să poată să pună un diagnostic pacienţilor", mai arată cercetarea.

De asemenea, angajatorii încep să înţeleagă importanţa critică a integrării strategiilor de sănătate şi bunăstare a angajaţilor, inclusiv sănătatea mintală, în obiectivele companiilor, căutând să reinventeze definiţia bunăstării la locul de muncă.

Din perspectiva angajatului, concentrarea pe dezvoltarea abilităţilor, mai degrabă decât pe dezvoltarea unui rol, îl va poziţiona mai bine pe piaţa muncii, pentru a-şi valorifica ulterior noile oportunităţi de carieră. Această schimbare a focalizării de la roluri la competenţe va fi o tendinţă cheie atât pentru organizaţii, cât şi pentru angajaţi în 2022, apreciază specialiştii K2S - Key 2 Success.

Înfiinţată în anul 2009, K2S - Key 2 Success este singura companie de soluţii de resurse umane care oferă integrat tot spectrul de servicii strategice adapate nevoilor actuale ale companiilor: recrutare şi retenţie pentru nivelurile de senior şi middle management sau roluri operaţionale şi de specialişti, dezvoltare şi transformare organizaţională, consultanţă privind cultura organizaţională sau outplacement şi, inclusiv, servicii de mental health support, wellbeing sau coaching. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…