Istoricul Cornel Jurju, unul dintre inițiatorii primului traseu memorial-tematic dedicat rezistenței din România, vorbește despre importanța partizanilor în Istoria Românilor și despre modul în care era privită America de oamenii din Apuseni, care așteptau să fie eliberați de opresorul sovietic.

Calea Partizanilor din Apuseni, primul traseu memorial-tematic dedicat rezistenței din România, va fi inaugurat la finalul săptămânii viitoare, sâmbătă, 5 octombrie.

Având o formă de circuit, traseul se întinde pe distanța a 10 km și este presărat de 9 popasuri/panouri care surprind secvențe din povestea Grupului „Șușman” și a moților ce s-au opus dictaturii comuniste.

Traseul trece prin locuri ale memoriei în care s-a luptat și s-a murit cu arma în mână, intersectând, deopotrivă, peisaje și fenomene carstice spectaculoase.

Calea Partizanilor beneficiază și de suport digital: hartă GPS interactivă și ilustrări audio aferente fiecărui popas, acestea fiind realizate de prestigiosul regizor Nicolae Mărgineanu și de apreciata actriță Maria Ploae.

Complementar traseului, evocarea rezistenței anticomuniste este realizată prin reconstituirea unui adăpost montan, cel folosit de membrii ai Grupului „Șușman” în perioada noiembrie 1951-aprilie 1952 și care a fost amplasat la Piciorul Bătrânii, lângă Poiana Călineasa. Acum, coliba partizanilor este refăcută în același spațiu al memoriei care găzduiește mormântul lui Teodor Șușman și Troița comemorativă.

„Adevărul” a discutat cu istoricul Cornel Jurju, unul dintre inițiatorii proiectului, care a studiat istoria rezistenței anticomuniste din Apuseni și a publicat mai multe cărți despre Grupul Șușman.

„Ne dăm seama mai bine ce nenorociri poate aduce un sistem totalitar”

Adevărul: Care sunt cele mai interesante părți ale traseului?

Cornel Jurju: Traseul realizează o îmbinare între poveste istorică care ține de rezistența anticomunistă din Apuseni, de grupul Șușman și un peisaj al Apusenilor extraordinar, în care regăsim văi, păduri de brad, de molid, poieni extraordinare. Și, foarte important, traseul va parcurge o zonă carstică extraordinară. Și acest carst prin avenele, peșterile lui se împletește cu povestea și cu drama istorică a grupului Șușman.

Traseul memorial tematic Calea partizanilor din Apuseni parcurge mult din Masivul Humpleu, care este una dintre cele mai importante zone carstice din România, dacă nu cea mai importantă.

Care este moștenirea care ne-au lăsat-o cei din grupul Sușman și de ce credeți că e important să existe un astfel de traseu?

Cred că e important pentru noi, cei de astăzi, și pentru cei care vor veni după noi, să nu uităm ceea ce s-a întâmplat acolo, pentru că a fost o dramă extraordinară în care n-au fost prinși doar cei 10 oameni care au purtat armă. În acel vârtej, au fost prinși sute și, nu exagerez, mii de țărani de pe munte, într-un fel sau altul au știu de grupul Șușman, au fost urmăriți informativ, arestați etc.

Apoi, înțelegând ce s-a petrecut cu rezistența anticomunistă antrenată în jurul grupului Șușman, ne dăm seama mai bine ce nenorociri poate aduce un sistem ideologic și politic totalitar.

Și acest lucru îl putem pricepe nu imaginându-ne, ci văzând în mod foarte clar, concret și de necombătut, aș spune tragediile care s-au consumat acolo și felul în care au fost malformate sute de familii, destine ș.a.m.d.

Cred de asemenea că pentru zonă acest mic ansamblu memorial poate aduce anumite beneficii de notorietate, de imagine. E o zonă și foarte frumoasă care se dezvoltă turistic în ultimii.

Singurul traseu turistic tematic inspirat de rezistența anticomunistă

Este un traseul unic în România?

Da, este singurul traseu turistic tematic inspirat din rezistența anticomunistă care există. Și, foarte interesant, aceasta e o idee a domnului Alin Moș, cel care conduce administrația Parcului Natural Apuseni, acest traseu tematic memorial va face parte din eco-muzeul Țării Moților, care se dorește a fi un concept cultural-civilizațional în care cumva Țara Moților să fie dusă mai departe prin tradiții, prin obiceiuri, prin ocupațiile care au existat în Apuseni, și există într-o măsură mai mică. Atunci e firesc ca într-o asemenea viziune să-și găsească locul și istoria zonei.

Cuvântul „rezistență” e astăzi de mare actualitate. Zilele trecute a izbucnit un scandal în Ungaria, după ce un consilier de-al premierului Orban a afirmat că Ungaria n-ar fi luptat împotriva Rusiei cum face Ucraina, deoarece rezistența ar fi inutilă. Cum vedeți ideea aceasta de „rezistență”, Merită să reziști în fața unui inamic mai puternic, când știi că șansele de câștig sunt foarte mici?

După părerea mea, e fundamental să reziști. E fundamental să-ți aperi ideile, principiile, valorile, viața ta, pentru că din momentul în care renunți la ele, încetezi să mai exiști ca individ, ca și comunitate, ca și națiune, ca și ca și țară. Nu poți să pleci capul orice preț.

Amabilitatea, dispoziția de a negocia și de a accepta anumite lucruri care-ți sunt impuse trebuie să fie menținute și păstrate până la un punct. Momentul în care celălalt, celălalt care înseamnă un agresor statal sau un agresor politic și ideologic, îți pune în pericol în mod vital existența ta identitară, atunci e foarte limpede, trebuie să ai curaj, trebuie să reziști și trebuie să-ți asumi riscuri care pot să fie și capitale, cum s-a întâmplat în acest caz restrâns, rezistența sau revolta anticomunistă din Apuseni, cea care s-a manifestat și s-a antrenat în jurul grupului Sușman.

„Nu știu dacă în altă parte din lume, America a fost atât de iubită, atât de așteptată”

Dacă e să privim în perspectivă istoriei României, ce reprezintă grupurile acestea de oameni care au rezistat în fața dictaturii impuse de Rusia, și aici nu vorbesc doar de partizanii din munți?

Ei reprezintă vârful dealului în raport cu o atitudine, după părerea mea cvasigenerală a poporul român, al națiunii române față de comunism la sfârșitul celui de-al 2-lea război mondial, în a 2-a parte a anilor 40 și apoi în anii 50. Trebuie afirmat răspicat acest lucru pentru că el corespunde realității. România a fost ocupată militar de Armata Roșie și Uniunea Sovietică și-a impus sistemul ideologic, politic, social, economic, mental ș.a.m.d.

Dar cel puțin în primele două decenii și la început, populația României a respins puternic regimul comunist, pe care îl percepeau foarte corect ca fiind expresia ocupantului sovietic.

Evident, marea parte a populației a avut o atitudine, din acest punct de vedere, anticomunistă latentă. Dar au existat și aceste manifestări vizibile, explicite, publice, cum au fost grupurile de partizani care au apărut în foarte multe locuri din munții României.

Foarte important este aici și imaginarul acelei perioade și trebuie să ne referim la acesta. În acest imaginar se vede cum simțea populația realitatea. Pe de o parte, era opresorul, Uniunea Sovietică, comunismul, de cealaltă parte era salvatorul, adică Occidentul, Statele Unite ale Americii și această speranță a fost esențializată în acea expresie „vin sau când vin americanii?”.

Văzând zeci de mii de pagini din arhiva fostei Securități, stând de vorbă, în anii 90, cu oameni care au fost susținători ai grupului Șușman sau cu Lucreția Jurj, am observat ceva aproape în aproape înduioșător. Eu nu știu dacă în altă parte din România sau din lume, America a fost atât de admirată, atât de așteptată, atât de iubită, fie și în taină, pentru că nu se putea vorbi public decât în Țara Moților, în Apuseni, atunci, în anii 40 și 50. Atunci, la nivel imaginar, populația contrapunea opresorului sovietic, aliatul de suflet care era atunci America.

De ce merită să reziști împotriva opresorului?

Un alt exemplu notabil în acest sens este Iuliu Maniu, care întrebat de ce nu pleacă din România, după ce aflase că va fi lichidat de comuniști, a avut un răspuns care ar trebui să ne dea de gândit...

Hotărârea și atitudinea lui din acest punct de vedere au fost foarte puternice, cu o adâncime morală extraordinară și într-adevăr, se pare că i-a spus, într-un context, lui Ionel Pop, apropiat de-al lui, că el nu va pleca, că el știe că va fi ucis, dar el crede că plecând de la jertfa al lui și a altora care vor rămâne aici, generațiile viitoare de români vor trece printr-o experiență de renaștere, de redeșteptare spirituală, morală dar și politică, știind foarte bine că Iuliu Maniu a fost un democrat convins. De fapt, cred că politicianul din istoria României cel mai profund și argumentat atașat de viziunea politică democratică.

Credeți că cei din grupul Șușman aveau și ei dimensiunea aceasta, să-i zicem istorică, a rezistenței lor. Sunt și astăzi tot felul detractori, să le zicem, care spun că erau niște infractori, niște bandiți...

Erau răufăcători și bandiți – aceasta a fost teza Securități și a regimului comunist în cazul tuturor membrilor rezistenței din munți, nu doar a celor din Apuseni. Ei sunt numiți în propagandă, în documentele Securități, bandiți și pe toate căile s-a încercat infracționalizarea lor, de la infracțiune politică la infracțiuni de drept comun. De cealaltă parte, și referindu-mă la Grupul Șușman, de la bun început s-au manifestat ca opozanți fermi, radicali ai comunismului și acest mesaj al lor l-au dat în toate zonele sociale cu care ei au avut, în decursul anilor, legătură și prin toate mijloacele de expresie posibile.

De pildă, cei din grupul Șușman s-au confruntat cu situații care au ținut de supraviețuirea lor, câteodată nu aveau ce să mănânce, nu aveau cu ce se îmbrăca. În acest context, ei au atacat câteva întreprinderi de pe munte, câteva magazine, dar de fiecare dată au avut grijă să rechiziționeze doar bani publici sau mărfuri care erau ale statului și în mod explicit îi întrebau pe oameni „există bani ai statului sau nu există?”.

Aceste situații, din perspectiva legislației statului comunist reprezenta o infracțiune. De fapt, acestea exprimau o atitudine politică. Și aici grupul Șușman a avut o activitate cumva în oglindă cu cea a statului, pentru că familia Șunșman a avut în Răchițele două gatere și un magazin sătesc care au fost naționalizate, au fost luate de regim. Atunci ei au acționat aproape fără excepție împotriva întreprinderilor forestiere pe care le avea statul comunist și împotriva unor unități din zona aceasta a alimentației publice care la fel aparțineau aparțineau statului.

Inclusiv în documentele judiciare, sentințe șamd, toate aceste acțiuni sunt încadrate la categoria sabotaj împotriva intereselor statului și a regimului comunist.

Teodor Șușman, personaj controversat sau „urmașul lui Avram Iancu”?

A fost reprodus recent, în presă , un articol din perioada interbelică în care erau aduse acuzații grave lui Teodor Șușman?

Acesta este un articol preluat dintr-o publicație care apărea în perioada interbelică, ziarul Patria din Cluj. Acel articol a fost publicat în 1928. A fost luat acel text, dar din păcate el a fost prezentat complet decontextualizat, adică nu s-a încercat să se înțeleagă de fapt ce s-a întâmplat în perioada respectivă.

Teodor Sușman în anii 20 a devenit un personaj important în Apuseni, pentru că el s-a implicat, foarte tânăr fiind, în acțiunea de împroprietărire a satelor din Apuseni cu păduri și pășuni.

În acel context, în decembrie 1925, a fost primit de regele Ferdinand în audiență și apoi într-adevăr, marea parte a satelor din Apuseni, de la poalele Apusenilor au fost au primit proprietăți, composesorate cu păduri și pășuni.

Această acțiune și întâlnirea cu regele Ferdinand constituie elemente fondatoare pentru prestigiul și pentru biografia lui Teodor Șușman. Și atunci, în anii 20 s-au publicat zeci de articole în presa românească despre personajul Teodor Sușman. Cu excepția celui republicat acum, în presa locală, eu nu am văzut altele. Nu exclud să fie, dar eu nu am găsit altele decât materiale de presă favorabile sau chiar elogioase la adresa lui Șușman, unele dintre ele mergând până acolo încât el era considerat demn urmaș a lui Avram Iancu.

Ei, cel din 1928 apare în ziarul Patria din Cluj. Patria era un ziar al PNȚ-ului de atunci.

Ne aflăm în contextul marii campanii național-țărăniste pentru preluarea puterii. Teodor Șușman era primar în Răchițele, nu era membru al Partidului Național Liberal, dar era primar și atunci are loc acel atac de presă care pe ce se baza? Pe o scrisoare anonimă pe care ar fi trimis-o unii din Răchițele.

Ce m-aș fi așteptat să se publice astăzi, măcar atât, dacă tot facem o investigație de presă atât de îndepărtat în timp, m-aș fi așteptat să se publice și replica pe care Șușman a dat-o. Adică, la câteva zile după ce a apărut primul articol în Patria, el a venit la Cluj, s-a întâlnit cu autorul articolului și a explicat frumos poziția lui.

Respectându-și meseria, jurnalistul, fix după o săptămână, a publicat un alt material care reflectă punctele de vedere a lui Teodor Sușman, în care spune: „ne cerem scuze, noi nu am verificat ceea ce s-a publicat cu o săptămână înainte”. Și încheie cam la modul următor: „fie și dacă este să credem că tânărul primar Șușman din Răchițele este împotriva alcoolului, această gravă maladie a secolului 20, îi facem concesia și putem spune despre el că este un tânăr inteligent și fermecător”. Cam în această notă se încheie articolul.

Programul lansării

Obiectivul memorial-turistic a fost realizat de urmașii martiricei familii Șușman (Constantin și Carmen Șușman) și de Asociația Clubul Monarhiștilor Clujeni, în parteneriat cu Administrația Parcului Natural Apuseni, Fundația „Corneliu Coposu”, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România și Asociația Voluntarilor din Ciucea. Proiectul beneficiează de susținerea financiară a Consiliului Județean Cluj și a mai multor donatori (persoane fizice, societăți comerciale, asociații).

Program lansării, din data de 5 octombrie, este următorul: orele 10.00-13.00 – drumeție, dificultate medie, participarea liberă cu pornire de la Troița Grupului „Șușman” (DJ Răchițele-Doda Pilii, în amonte de Valea Firei); ora 13.30 – Slujbă religioasă și scurte cuvântări la Troiță; ora 15 – prânzul partizanilor.

La eveniment vor participa Înaltpresfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și Alteța Sa Regală Principesa Sofia.

„Prin cuvinte și imagini, Calea Partizanilor readuce epopeea Grupului „Șușman” acolo unde ea s-a petrecut: prin pădurile, văile, poienile și peșterile Apusenilor. Într-un fel, Calea Partizanilor este o drumeție pe cărările unui fragment de istorie locală – tumultoasă, tragică, traumatizantă – care va mărturisi celor care o vor parcurge despre importanța memoriei ca unul dintre fundamentele identității și ale libertății”, se arată în comunicatul organizatorilor.