Primul ȘOC pentru Dragnea și Tăriceanu! Coaliția PSD/ALDE a PIERDUT majoritatea calificată în Camera Deputaților!

Primul ȘOC pentru Dragnea și Tăriceanu! Coaliția PSD/ALDE a PIERDUT majoritatea calificată în Camera Deputaților!

Primul șoc pentru Dragnea și Tăriceanu! Coaliția PSD/ALDE a pierdut majoritatea calificată în Camera Deputaților! Dacă se va întâmpla asta și la Senat, președintele nu mai este obligat să le dea mandatul de premier în cazul în care, la moțiunea inițiată de PNL, premierul Viorica Dăncilă va pica la vot!

În total în Camera Deputaţilor sunt 329 de aleşi. Ca legile să fie adoptate este nevoie de jumătate plus 1 din voturi.

În cazul acesta, sunt necesare deci 165 de voturi favorabile ca un proiect să treacă de Camera inferioară. Iar social-demcoraţii şi colegii lor de la ALDE numără acum 164 de deputaţi. Deci le lipseşte un singur vot.

Până acum PSD şi ALDE se bucurau de o majoritate confortabilă. Imediat după alegerile parlamentare din 2016, cele două formaţiuni aveau împreună 174 de voturi, deci cu 9 mai mult decât aveau nevoie.

Situaţia s-a schimbat însă acum după ce Victor Ponta s-a desprins de PSD şi a mai reuşit să convingă câţiva foşti colegi să i se alăture. Puţini, e drept, dar suficienţi cât să clatine puterea în Camera Deputaţilor.

Dacă vor continua plecările din PSD și la nivel de senatori, așa cum se anunță deja, Dragnea și Tăriceanu ar trebui să încheie un protocol de guvernare cu UDMR pentru a revendica din nou majoritatea calificată în Parlament și dreptul de a propune un prim-ministru președintelui!



populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen