Primul preşedinte al Ucrainei, Leonid Kravciuk, a fost înhumat cu onoruri şi omagiile succesorilor

Primul preşedinte al Ucrainei, Leonid Kravciuk, a fost înhumat cu onoruri şi omagiile succesorilor

Primul preşedinte al Ucrainei independente post-sovietice, Leonid Kravciuk, decedat în urmă cu o săptămână, la vârsta de 88 de ani, a fost înmormântat marţi după ce a fost omagiat în centrul Kievului, relatează AFP.

Actualul şef al statului ucrainean, Volodimir Zelenski, tăcut, dar vizibil emoţionat, alături de soţia sa, a depus un buchet de flori albe, roz şi violet lângă sicriul acoperit cu drapelul galben-albastru al Ucrainei. Cuplul prezidenţial a păstrat un moment de reculegere lângă catafalcul păzit de o gardă militară de onoare, în ţinută de gală.


Foto: (c) Viacheslav Ratynskyi / REUTERS



Ceremonia funerară deschisă publicului a avut loc la Ucrainski Dim (Casa Ucrainei), un edificiu circular înalt din beton, cu vitralii. Sicriul a fost aşezat în faţa unei fotografii mari a defunctului, un portret în care bărbatul cu păr alb zâmbea uşor.

Kravciuk "a fost la originea creării statului ucrainean", a spus Leonid Kucima, al doilea preşedinte al ţării, după ce i-a adus un ultim omagiu predecesorului său. "Am colaborat cu el mulţi ani. Ne înţelegeam bine. Nu ne-am făcut declaraţii de dragoste, dar ne veneam în ajutor unul altuia de câte ori puteam".


Foto: (c) OLEG PETRASYUK / EPA



Un alt fost preşedinte al Ucrainei, Petro Poroşenko, a declarat că "se sfârşeşte o întreagă eră" şi a reamintit de asemenea că Leonid Kravciuk "a fost bărbatul care ne-a creat independenţa, care ne-a creat armata, instituţiile".

Înmormântarea a avut loc în cursul după-amiezii în cimitirul Baikove din sudul Kievului, unde se află mormintele multor personalităţi. Au asistat numai câţiva apropiaţi.

Născut în 1934 într-o familie de ţărani din regiunea Rivna, care aparţinea la vremea respectivă Poloniei, Leonid Kravciuk a urcat până la cele mai înalte niveluri ale ierarhiei sovietice.

În august 1991 era conducătorul Republicii Socialiste Sovietice Ucraina. În numai câteva zile, a reuşit să convingă majoritatea comunistă a parlamentului de la Kiev să proclame independenţa ţării. Câteva zile mai târziu, a fost ales preşedinte din primul tur de scrutin. Pentru abilitatea cu care a obţinut compromisul între comunişti şi naţionalişti i s-a spus "vulpea cea vicleană".

În decembrie acelaşi an, Kravciuk a semnat alături de omologii săi din Rusia şi Belarus, Boris Elţin şi Stanislav Şuşkevici, un tratat prin care s-a reglementat dezmembrarea Uniunii Sovietice. Ucraina independentă nu a mers însă imediat pe calea republicilor baltice sau a Poloniei, către integrarea europeană. Sub presiunea Moscovei şi a Washingtonului, ţara a cedat Rusiei armele nucleare moştenite de la URSS.

La alegerile prezidenţiale din 1994, a fost învins de Kucima, care deţinuse funcţia de premier. Kravciuk a fost ales ulterior deputat şi şi-a continuat cariera politică până în 2006. AGERPRES


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA