Primul pelerin la Rusalii a ajuns la Şumuleu-Ciuc după ce a parcurs călare drumul de la Budapesta

Primul pelerin la Rusalii a ajuns la Şumuleu-Ciuc după ce a parcurs călare drumul de la Budapesta

Primul pelerin la Rusaliile din acest an a ajuns, joi, la Şumuleu-Ciuc, în judeţul Harghita, după ce a parcurs călare, de la Budapesta, un traseu lung de aproximativ o mie de kilometri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primul pelerin la Rusalii a ajuns la Şumuleu-Ciuc după ce a parcurs călare drumul de la Budapesta (Imagine: Daniela Mezey)

Szanto Zsolt, un bărbat de 44 de ani din Budapesta, este primul pelerin care a ajuns la Şumuleu-Ciuc, la pelerinajul de Rusalii.

El a plecat, în a doua zi a lunii mai, din Budapesta, din zona numită "Câmpul Anei", pe un cal roib în vârstă de 14 ani, urmând "Drumul Mariei", traseul spiritual de pelerinaj care se întinde de la Mariazell, un mic oraş din Austria, până la Şumuleu-Ciuc, străbătând Ungaria.

"Drumul nu a fost plăcut deloc, este pentru a treia oară când îl parcurg, dar anul acesta vremea a fost extrem de neprietenoasă. Am pornit pe ploaie şi a plouat pe tot parcursul drumului", a spus Szanto Zsolt.

Pelerinul a povestit că un astfel de drum trebuie bine organizat în prealabil, aşa că şi-a pus la punct o "logistică aproape matematică". Înainte cu câteva luni de a porni la drum, şi-a contactat prietenii şi cunoştinţele care ar fi putut să îi ofere găzduire pe traseu şi au stabilit împreună zilele în care va ajunge la ei.

"Trebuie ştiut dinainte unde poţi să îţi petreci nopţile, cine te primeşte. Problema este şi mai complicată atunci când omul are drept tovarăş un patruped. Calul este o mare responsabilitate, omul care îşi iubeşte animalul se gândeşte mai mult la el, iar eu îmi iubesc roibul mai mult decât pe mine însumi, aşa că mă gândesc mai întâi la el şi apoi la mine", a explicat pelerinul.

El a spus că în Ungaria au fost foarte multe persoane care l-au invitat să înnopteze la ele, împreună cu calul, să servească masa, însă lucrurile s-au schimbat când a intrat în România.

"Era mai greu când am trecut graniţa, mai ales în zone cu populaţie preponderent românească, unde nu am avut prea mulţi prieteni. Am intrat pe la Carei şi de acolo am continuat drumul spre Zalău, apoi spre Bonţida. Trebuia să urmez traseul prin Câmpia Transilvaniei, apoi prin Sărmaşu, la Sângeorgiu de Mureş, ca să ajung în Ţinutul Secuiesc. Trebuia să am un plan bine pus la punct şi musai să ţin pasul, ca să ajungem la timp la eveniment (la pelerinaj - n.r.). Dar au fost multe împrejurări neprevăzute care m-au pus în situaţia să schimb planul din mers, să replanific tot, inclusiv ritmul de mers. Aşa se întâmplă, omul face planuri pe care Dumnezeu le finalizează altfel", a afirmat Szanto.

Pe drum, el s-a întâlnit cu mai mulţi pelerini care veneau pe jos, tot de la Budapesta, dar pe care a fost nevoit să îi lase în urmă.

Cea mai grea parte a traseului a fost ultima, mai precis traversarea Munţilor Harghitei.

"Am avut o ultimă zi foarte grea, ne­-a prins grindina. Am traversat creasta Munţilor Harghita şi am avut parte de o ploaie cumplită şi de grindină. După ce am trecut munţii, am ajuns în trecătoare, unde am fost întâmpinat de trei husari de la regimentul Matyas din Scaunul Ciuc şi am călătorit împreună, până la Sântimbru-Băi", a continuat Szanto Zsolt.

După 35 de zile, a ajuns la Şumuleu-Ciuc, însă calul său s-a îmbolnăvit, fiind tratat de un medic veterinar.

Bărbatul a urcat şaua dintre Munţii Şumuleul Mic şi Şumuleul Mare, unde s-a apucat să asambleze o iurtă, de unde va asculta Liturghia Sfântă de Rusalii, împreună cu prietenii.

"Este o iurtă originală din Mongolia, care a fost expusă la Muzeul Naţional de la Budapesta, la expoziţia Gingis Han, pe care am reuşit să o cumpăr la finalul prezentării. Trebuie ştiut că înaintaşii noştri huni călătoreau cu iurtele, le asamblau, le dezasamblau şi aşa au străbătut continente. Cred că putem păşi cu mândrie pe urmele strămoşilor şi este datoria noastră să păstrăm aceste tradiţii", a spus pelerinul.

Szanto Zsolt a susţinut că a făcut acest pelerinaj călare "pentru Ţinutul Secuiesc şi pentru caracterul sacru al Şumuleului", al cărui hram de Rusalii a depăşit graniţele ţării şi s-a transformat într-o "manifestare a maghiarilor de pretutindeni".

"În fiecare an, maghiarii din toată lumea vin aici, ceea ce este foarte bine, pentru că în ziua de Rusalii sunt uitate toate necazurile istoriei şi ale prezentului. Din încărcătura sufletească pe care o acumulează în această zi, maghiarimea poate să se hrănească tot anul", a conchis Szanto Zsolt.

Peste 150.000 de persoane sunt aşteptate, sâmbătă, la pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu, printre acestea fiind şi preşedintele Ungariei, Ader Janos.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…