Primul ministru neozeelandez a cerut scuze unei ospătărițe pe care o trăsese de păr

Primul ministru neozeelandez a cerut scuze unei ospătărițe pe care o trăsese de păr

Premierul Noii Zeelande a trebuit să ceară scuze miercuri unei ospătărițe care l-a acuzat că a tras-o de mai multe ori de păr și care l-a tratat drept "tiran al curții în recreație", relatează AFP. Ospătărița anonimă din Auckland a lansat aceste acuzații pe un site de stânga, explicând că John Key (53 de ani) a făcut-o să plângă.


Potrivit ei, șeful guvernului a tras-o de coada de cal în cel puțin șase rânduri în cursul vizitelor la cafeneaua în care este angajată. Și aceasta — spune ea — în timp ce ea nu a făcut niciun secret din faptul că nu-i suportă comportamentul și le-a spus gărzilor de corp ale premierului că îl va plesni dacă persistă.

Soția lui John Key, Bronagh, i-a spus premierului 'să lase în pace sărmana fată', scrie ospătărița. Șeful guvernului da impresia că 'nu are nimic altceva de făcut', acuză ea. 'Era ca un tiran într-o curte în recreație care trage de păr fete pentru a le face să reacționeze pentru a trăi un sentiment de putere.'

La sfârșitul lunii martie, premierul i-a oferit două sticle cu vin, explicându-i că nu și-a dat seama cât de dezagreabil îi găsea ea comportamentul, mai spune fata. 'Într-adevăr ? Era aproape mai ofensator decât hărțuirea !'

Serviciile primului ministru de centru-dreapta, care a fost ales pentru al treilea mandat în noiembrie, au declarat că acesta și-a cerut scuze ospătăriței.

'Este o cafenea pe care are obiceiul s-o frecventeze împreună cu Bronagh și amândoi au relații bune cu cei care lucrează acolo', a spus o purtătoare de cuvânt. 'El nu a vrut niciodată s-o pună într-o situație inconfortabilă și i-a cerut scuze.'

Liderul partidului Verzilor, Metiria Turei, a calificat comportamentul premierului drept 'straniu'. 'Neozeelandezii știu că nu se poate merge într-o cafenea și trage de păr oamenii, mai ales dacă vi se spune că asta nu le place', a declarat el pentru Fairfax New Zealand. 'John Key trebuie să se supună și el regulilor ca toată lumea.' AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”