Primul mesaj al lui Zelenski, după vizita la Washington: „Ne-am întors cu rezultate bune”
În primul său mesaj-video, după vizita întreprinsă la Washington la invitația SUA, care a fost organizată în mare secret și care a durat 10 ore, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis că s-a întors cu „rezultate bune care ne vor ajuta cu adevărat”.
Zelenski a fost primit cu căldură de Joe Biden FOTO EPA-EFE
„Aducem în Ucraina, în Donbas, în Bahmut și în sudul țării deciziile pe care forțele noastre de apărare le așteptau de mult timp”, a spus el, citat de The Guardian.
Primit cu multă căldură de președintele american Joe Biden, Zelenski a fost ovaționat deopotrivă de congresmeni democrați și republicani în discursul său de la Capitoliu, în timp ce a mulțumit SUA pentru ajutorul consistent acordat Ucrainei și a oferit un drapel semnat de apărătorii orașului Bahmut, pentru care în prezent se duc lupte îndârjite.
Într-o înregistrare video postată pe rețelele de socializare după întoarcerea la Kiev, Zelenski a ținut să-i mulțumească încă o dată președintelui american Joe Biden „pentru ajutorul său, pentru leadershipul său la nivel internațional și pentru determinarea sa de a învinge".
Zelenski a subliniat că s-a întors din SUA „cu rezultate bune care ne vor ajuta cu adevărat. Când vorbim despre rachete Patriot în Ucraina și în SUA vorbim despre protecție pentru statul și poporul nostru. Această problemă este rezolvată pentru Ucraina. Există de asemenea sprijin financiar. Mai există și alte înțelegeri pe care le-am convenit și despre care vom spune mai multe mai târziu”.
„Sunt la biroul meu. Lucrăm pentru victorie", a anunțat Zelenski într-o înregistrare video postată vineri pe canalul său de Telegram, a relatat Reuters, preluat de Agerpres.
Volodimir Zelenski s-a deplasat miercuri la Washington în prima sa vizită externă de la începerea invaziei ruse în Ucraina, în urmă cu zece luni. SUA au promis o nouă tranșă de ajutor pentru Ucraina, în valoare de 1,8 miliarde de dolari, care a inclus furnizarea sistemului de apărare antiaeriană Patriot. Pe drumul de întoarcere, joi, Zelesnki s-a întâlnit pe un aeroport nedezvăluit cu preşedintele polonez.
Zelenski a spus că i-a mulțumit acestuia pentru "pentru tot ceea ce fac pentru Ucraina și pentru protecția noastră - protecția Europei".
Moscova susține că dorește pace în Ucraina
Kremlinul a transmis joi că vizita lui Zelenski în Statele Unite nu ilustrează deloc „dorinţa de a asculta Rusia”.
La rândul său, Vladimir Putin a susținut joi că ţara sa doreşte încheierea războiului din Ucraina, a relatat AFP, preluat de Agerpres.
„Scopul nostru nu este să învârtim roata conflictului militar, ci, dimpotrivă, să punem capăt acestui război. Ne vom strădui să punem capăt acestui lucru şi cu cât mai repede, cu atât mai bine, bineînţeles”, a spus liderul de la Kremlin, care a folosit pentru prima dată cuvântul război în legătură cu agresiunea sa militară din Ucraina, nu „operațiune militară specială”, termenul oficial ales de Kremlin.
Sursa: adevarul.ro