Primul institut privat pentru drone din România a realizat un sistem național de alertă

Primul institut privat pentru drone din România a realizat un sistem național de alertă

Proprietarii de drone din România pot evita accidentele, anunțând unde, când și la ce înălțime zboară, prin înregistrarea gratuită pe site-ul www.zbordrone.ro aparținând primului institut privat pentru drone, înființat în municipiul Mediaș (județul Sibiu), a declarat joi, pentru AGERPRES, Octavian Isăilă, unul din fondatorii Institutului de Training, Studii și Cercetări pentru Sisteme de Vehicule fără Pilot (ITSC-SVFP).

"Noi am făcut un sistem online, în care oricine care are o dronă, poate să se logheze și poate să anunțe unde, când și la ce înălțime se zboară. În cadrul Institutului a fost realizat Sistemul Național de Alertă și Notificare RPAS ( Drone ) dezvoltat pentru comunitatea operatorilor din România. Acesta este proiectat ca sistem online care să vină în ajutorul tuturor deținătorilor și operatorilor de drone civile din România, persoane fizice sau juridice, astfel încât să se evite eventuale incidente, existând posibilitatea de informare a comunității unde, când și la ce înălțime se zboară. El poate fi accesat la adresa www.zbordrone.ro de către toți cei interesați", a declarat Octavian Isăilă.

Potrivit acestuia, posesorii de drone nu sunt obligați să anunțe, "pentru că legea, la ora asta, nu îi lasă să zboare".

Sistemul de alertă permite "înregistrarea utilizatorilor cu tipuri de echipamente și de asemenea introducerea, modificarea și vizualizarea zborurilor RPAS pe teritoriul României. De asemenea are configurate zone segregate, de interdicție, de atenție, de test, aeroporturi, stadioane și alte zone sensibile."

Octavian Isăilă a mai precizat că la acest institut se vor putea face cursuri de pregătire pentru posesorii de drone.

"Noi dorim la institut să oferim acum un curs de inițiere, la 99 de euro, care să dureze o zi. Vrem să explicăm de la A la Z ce înseamnă partea de teorie și la ce să aibă grijă când zboară cu o jucărie din asta", a mai spus Octavian Isăilă.

Institutul de Training, Studii și Cercetări pentru Sisteme de Vehicule fără Pilot a fost înființat de 14 membri fondatori din toată țara. Octavian Isăilă este deținătorul primei drone identificate oficial în România.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”