Primul cimitir militar românesc din Federația Rusă - inaugurat la Rossoșka (regiunea Volgograd)

Primul cimitir militar românesc din Federația Rusă - inaugurat la Rossoșka (regiunea Volgograd)

Secretarul de stat pentru afaceri strategice, Daniel Ioniță, a participat, alături de alți oficiali români, duminică, în localitatea Rossoșka din regiunea Volgograd, Federația Rusă, la ceremonia oficială de inaugurare a cimitirului militarilor români căzuți în cel De-al Doilea Război Mondial, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe transmis AGERPRES.

Manifestarea a fost organizată de Ambasada României la Moscova și a fost consacrată memoriei militarilor români care și-au dat viața în bătălia de la Stalingrad.

Ceremonia oficială a inclus dezvelirea plăcii comemorative centrale de către reprezentanții delegației române și autorităților locale ruse, un serviciu religios oficiat de către un sobor de preoți condus de Varlaam Ploieșteanul — Episcop-vicar patriarhal, depunerea în locul de veci a sicrielor eroilor români și acoperirea lor simbolică cu pământ adus din locurile istorice reprezentative ale României, precum și depunerea unor coroane de flori din partea delegațiilor Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naționale și a reprezentanților altor structuri guvernamentale și neguvernamentale din România și Federația Rusă, menționează comunicatul citat.

Secretarul de stat Daniel Ioniță a reliefat, în alocuțiunea susținută cu această ocazie, semnificația realizării primului cimitir militar românesc în Federația Rusă și a evocat sacrificiul militarilor români în cursul celei de-a doua conflagrații mondiale. Totodată, secretarul de stat a evidențiat buna colaborare româno-rusă în aplicarea Acordului interguvernamental privind protejarea reciprocă a mormintelor de război și a reiterat disponibilitatea autorităților române de a continua această colaborare pentru cinstirea memoriei militarilor căzuți pe teritoriile celor două țări.

În urma vizitei ministrului român al afacerilor externe la Moscova, la 9 iulie 2013, autoritățile Federației Ruse au exprimat deschidere pentru realizarea primului cimitir centralizator românesc situat în Complexul Comemorativ Rossoșka, aflat la aproximativ 35 de kilometri de Volgograd.

Finanțarea lucrărilor pentru amenajarea cimitirului militarilor români de la Rossoșka a fost realizată de către Guvernul României, reprezintă un act reparator față de memoria militarilor români căzuți la Stalingrad în timpul celui De-al Doilea Război Mondial și oferă României posibilitatea de a se alătura grupului unor state precum Germania, Ungaria, Italia, Finlanda și Japonia, care au amenajat sau reconstruit în Federația Rusă cimitire de război. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…