Primul BMW nou al Poliției care a „căzut” la datorie?

Primul BMW nou al Poliției care a „căzut” la datorie?

Un carambol a avut loc în luni dimineață, pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca. În accident au fost implicate o autospecială a Poliției și alte trei mașini. Șase persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, inclusiv doi polițiști.

La data de 24 aprilie a.c., în jurul orei 07.00, pe strada Theodor Mihali din Cluj Napoca, a fost înregistrat un accident rutier, în care au fost implicate 4 autovehicule, dintre care o autospecială de poliție din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca - Biroul Rutier.

Din primele verificări efectuate s-a constatat că un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din comuna Florești, în timp ce se deplasa cu autoturismul înspre strada Aurel Vlaicu, nu s-ar fi asigurat la schimbarea benzii de circulație, respectiv de pe banda 1 pe banda 2.

Autospeciala de poliție, un BMW, se afla în deplasare pe banda 2 de circulație, în același sens de mers, iar conducătorul auto ar fi încercat să evite coliziunea cu acesta, efectuând un viraj la stânga.

Astfel, în urma acestei manevre, autospeciala de poliție a intrat în autoturismul care circula din sensul opus, ulterior aceasta fiind proiectată în autoturismul condus de bărbatul de 41 de ani, iar ulterior într-o altă mașină.

Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative. În urma evenimentului, cei doi polițiști aflați în autospecială au necesitat îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, sunt efectuate cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.

Șase persoane au primit îngrijiri medicale, inclusiv cei doi polițiști

La acest accident au fost trimise trei autospeciale cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și unul SAJ, potrivit stiridecluj.ro

Echipajele operative au găsit trei autoturisme avariate, dintre care unul răsturnat pe plafon, și ocupanții ieșiți din acestea.

Șase persoane au fost consultate de către echipajele SMURD și SAJ, dintre care un bărbat a fost transportat la spital. La prima evaluare acesta prezentat afecțiuni ușoare.



populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”