Primele imagini ştiinţifice realizate de telescopul spaţial James Webb, aşteptate la jumătatea lunii iulie
Primele imagini ştiinţifice şi color surprinse de telescopul spaţial James Webb, cel mai puternic lansat vreodată pe orbită, ar urma să fie făcute publice la jumătatea lunii iulie, a anunţat luni un responsabil din cadrul programului, informează AFP.
Aceste imagini, ce promit să fie spectaculoase, sunt aşteptate de cercetători din întreaga lume şi ar urma să demonstreze imensele capacităţi ale telescopului James Webb.
Data exactă a publicării acestui adevărat "colet surpriză" va fi precizată ulterior, iar conţinutul acestuia va fi ţinut secret până în ultimul moment.
Imaginile realizate de cele patru instrumente ştiinţifice de la bord urmează să fie date publicităţii, a dat asigurări Klaus Pontoppidan, responsabil în cadrul programului telescopului James Webb de la Institutul Ştiinţific al Telescopului Spaţial, cu sediul în Baltimore, Maryland, Statele Unite.
De asemenea, Pontoppidan a precizat într-o conferinţă de presă că vor fi reprezentate "toate temele" observaţiilor ştiinţifice ale telescopului, precum universul foarte timpuriu, ciclul de viaţă al stelelor, sau exoplanetele.
Telescopul funcţionează în infraroşu şi, prin urmare, va observa "culori care nu există în spectrul vizibil", a detaliat el. Înainte de publicare, va fi astfel necesară "traducerea culorilor în infraroşu în culori vizibile, pe care oamenii le pot vedea".
La sfârşitul lunii aprilie, telescopul James Webb a finalizat faza de aliniere între uriaşa sa oglindă principală şi cele patru instrumente ştiinţifice cu care este dotat.
Imagini realizate de telescop au fost deja publicate, însă acestea cuprind câmpuri stelare vaste, utilizate pentru calibrarea instrumentelor, şi nu ţinte astrofizice, de interes ştiinţific.
Pentru imaginile ce vor fi dezvăluite la jumătatea lunii iulie a fost constituit un comitet care urmează să stabilească o lungă listă de potenţiale ţinte, împărţite în ordinea priorităţilor. Care dintre ele vor fi în cele din urmă vizate va depinde de momentul în care telescopul le va putea observa, a precizat Pontoppidan.
Un proiect internaţional de 10 miliarde de dolari, telescopul James Webb a fost lansat cu succes de Crăciun, iar în prezent se află la 1,5 milioane de kilometri distanţă de Pământ.
După publicarea acestor prime imagini ştiinţifice va începe cel dintâi ciclu de observaţii oficiale. James Webb ar trebui să facă posibilă în special observarea primelor galaxii, formate la doar câteva sute de milioane de ani după Big Bang.
Misiunea telescopului spaţial James Webb ar trebui să dureze cel puţin 5 ani, însă acesta are suficient combustibil pentru a funcţiona peste 20 de ani. AGERPRES