Primarul unei comune din Vaslui a publicat pe Facebook lista cu persoanele aflate în izolare

Primarul unei comune din Vaslui a publicat pe Facebook lista cu persoanele aflate în izolare

Primarul comunei Perieni din Vaslui, Alexandru Iacob, a publicat pe pagina sa de Facebook un tabel cu persoanele aflate în izolare, cerând populaţiei sprijin pentru identificarea tuturor cetăţenilor întorşi din străinătate, transmite Agerpres.

Postarea primarului a stârnit reacţii negative din partea unor cetăţeni, care au susţinut că prin publicarea listei se încalcă legea privind protecţia datelor cu caracter personal.

„Tabel nominal cu persoanele aflate în autoizolare în comuna Perieni. Pentru a monitoriza această situaţie, vă rugăm să ne sesizaţi dacă mai sunt persoane care sunt venite recent din afara ţării”, este mesajul care însoţeşte fotografia cu lista postată de primar.

Prefectul judeţului Vaslui, Mircea Gologan, a declarat, pentru AGERPRES, că instituţia abilitată să analizeze situaţia şi să ia eventuale măsuri este Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, care poate fi sesizată sau se poate autosesiza în acest caz.

Potrivit listei publicate de primar, la nivelul comunei Perieni sunt izolate la domiciliu un număr de 62 de persoane. Lista conţine numele cetăţenilor întorşi din străinătate, data la care au intrat în izolare la domiciliu şi cea la care le expiră această perioadă, fără a cuprinde şi codurile numerice personale.

Foto: Primarul din Perieni / Facebook


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”