Primarul Timișoarei, AUDIAT la Poliție

Primarul Timișoarei, AUDIAT la Poliție

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, vicepreşedinte al PNL, este audiat marţi dimineaţa la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice. Edilul a ajuns la sediul Poliţiei Timiş puţin după ora 9, cu mai multe documente.

Robu a fost chemat la SICE pentru a da declaraţii despre o investiţie din fonduri europene: clădirea Incuboxx, un centru de afaceri din domeniul IT.

La audieri au fost chemaţi toţi membrii Comisiei de Investiţii din cadrul municipalităţii, care au semnat recepţia lucrării: Aurelia Junie – şefa Direcţiei de Dezvoltare, Culiţă Chiş – şeful Direcţiei Tehnice, Martin Staia – fost şef al Direcţiei de Patrimoniu, Adrian Bere – şeful Direcţiei de Mediu, Sorin Ciurariu – fost arhitect şef al oraşului, Ciprian Cadariu – actualul arhitect şef al oraşului, Mihai Costă – şeful Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale. Aceştia au semnat recepţia lucrării. Din comisie mai face parte şi Smaranda Haracicu, şefa Direcţiei Economice, însă această nu a iscălit procesul verbal de recepţie.

Potrivit unor surse citate de opiniatimisoarei.ro, subcontractantul firmei Saiftim, Flexik Automation, ar fi depus o plângere pentru că nu şi-a primit banii de la firma constructoare. La un moment dat, reprezentanţii subcontractantului au mers să verifice instalaţiile montate şi au luat câteva componente.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”