Primarul Stavarache are probleme de sănătate, el primind acceptul instanţei să meargă la spital

Primarul Stavarache are probleme de sănătate, el primind acceptul instanţei să meargă la spital

Primarul Bacăului, Romeo Stavareche, arestat la domiciliu pentru fapte de corupţie, a primit, vineri, acceptul instanţei să meargă la spital pentru consultaţii, în urma problemelor cardiace pe care edilul le acuză şi care, potrivit avocaţilor, au fost invocate şi pe durata arestului preventiv.

Magistraţii Curţii de Apel Bacău au admis, vineri, cererea primarului Romeo Stavarache de a părăsi arestul la domiciliu timp de câteva ore pentru a se prezenta la Secţia de Cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, în vederea unor consultaţii de specialitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Decizia instanţei de judecată din Bacău a fost luată în baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie, în urma consultului făcut lui Romeo Stavarache la locuinţa acestuia din municipiul Bacău.

"Domnul Romeo Stavarche are probleme de sănătate, aceleaşi care au fost invocate şi pe parcursul măsurii de arest preventiv. Cererea de permisiune de a părăsi domiciliul pe o perioadă determinată a fost acceptată de instanţa Curţii de Apel Bacău, fără a fi contestată de către procurorii DNA. Odată ce încheierea va rămâne definitivă, a doua zi, în intervalul ora 9.00 - 12.00, domnul Stavarache va putea merge la consultaţii la spital”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX avocatul primarului Romeo Stavarache, Doiniţa Boană.

Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, judecat pentru că ar fi luat mită peste 2,3 milioane de lei, a fost arestat la domiciliu în 3 septembrie, după mai bine de două luni de arest preventiv, printr-o hotărâre a instanţei supreme, care a admis constestaţia edilului faţă de măsura Curţii de Apel Bacău, prin care se stabilise ca el să fie arestat preventiv.

Prin aceeaşi decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit şi ca ceilalţi doi inculpaţi din dosar, Liviu Goian şi Liviu Vasile Cenuşă, să fie judecaţi în arest la domiciliu.

Pe durata arestului la domiciliu, Romeo Stavarache şi ceilalţi doi inculpaţi nu au voie să comunice cu alţi participanţi la comiterea infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi, respectiv cu Constantin Apostol şi Costel Căşuneanu, cu martorii Costică Rusu, Viorel Rusu, Stelian Leonard Pădureanu, Titi Cartas, Daniela Isabela Armaşu, Gabriela Ciubotariu, Luminiţa Viorica Ciucă, Claudiu Robert Goian, Radu Cosmin Iliuţă, Teodor Oţetea, Ioan Ţiprigan, Clementina Vinerică, Victor Dumitru Salomia, Cristian Eugen Done, Alina Rîpă, Constantin Şoşu, Nicolae Onică, Constantin Gioseanu, Maria Tomozei, Dan Balcanu şi Constantin Radu , cu excepţia martorilor de până la gradul al patrulea inclusiv.

Stavarache a fost arestat la 1 iulie, iar o lună mai târziu, după trimiterea în judecată, a fost transferat din arestul Poliţiei Judeţene la Penitenciarul Bacău.

La 25 iulie, DNA a dispus trimiterea în judecată a primarului din Bacău, pentru cinci infracţiuni de luare de mită comise în perioada 2008 - 2011, suma totală pe care ar fi primit-o edilul ridicându-se la peste 2,3 milioane de lei.

În acelaşi dosar, sunt judecaţi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu, Liviu Vasile Cenuşă şi Liviu Goian, precum şi directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est, Constantin Apostol.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2008 - 2011, Romeo Stavarache a pretins şi primit, direct sau prin intermediul celorlalţi inculpaţi, de la patru oameni de afaceri, mai multe sume de bani.

Astfel, la începutul anului 2008 primarul Bacăului i-a cerut administratorului unor societăţi comerciale să îi fie remis un procent de 50% din valoarea decontată de Primăria Bacău, aferentă fiecărui stâlp de iluminat public la care firma administrată de acesta efectua lucrări în baza contractului încheiat cu această instituţie, valoare care era de 38 de euro/stâlp. În baza acestei solicitări, în perioada martie 2008- octombrie 2011 Romeo Stavarache a primit suma totală de 810.670 de lei.

În ianuarie 2009, Stavarache i-a cerut unui alt om de afaceri suma de 150.000 de lei, pentru ca societăţii comerciale administrate de acesta să îi fie atribuit un contract privind executarea de lucrări tehnico-edilitare. Banii au fost primiţi în două tranşe, prin intermediul unei asociaţii sportive.

În aprilie 2009, Stavarache i-a cerut aceluiaşi om de afaceri un procent de 10% din valoarea unui contract de antrepriză generală, încheiat între această societate şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe Bucureşti, având ca obiect construcţia unui bloc cu 45 de locuinţe în Bacău, lucrare în valoare de 2.688.769,90 de euro, inclusiv TVA. În baza acestei solicitări, în perioada aprilie 2008 - septembrie 2011, Romeo Stavarache a primit de la omul de afaceri suma totală de 1.259.789,03de lei.

În martie 2010, primarul Stavarache i-a solicitat administratorului unei societăţi comerciale să încheie contracte de publicitate cu o anumită firmă, pentru ca primăria să îşi execute în mod corespunzător obligaţiile care decurgeau din contractul de gestiune a serviciului public de salubrizare a municipiului Bacău încheiat cu această societate. În baza acestei solicitări, au fost încheiate două contracte, în lunile martie 2010 şi aprilie 2011, în baza cărora omul de afaceri a plătit sumele de 40.000 de lei, respectiv 30.000 de lei.

Potrivit DNA, în perioada martie - aprilie 2009, împreună cu directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est, Constantin Apostol, primarul Romeo Stavarache i-a solicitat lui Costel Căşuneanu suma de 100.000 de lei cu titlu de sponsorizare a unei asociaţii sportive, în schimbul eliberării unui certificat de urbanism, bani care au fost primiţi în 24 aprilie 2009.

Procurorii anticorupţie mai spun că toate sumele de bani au fost primite de către Romeo Stavarache prin intermediul mai multor societăţi comerciale şi asociaţii sportive, administrate de Liviu Goian, Liviu Vasile Cenuşă şi Constantin Apostol.

În acest dosar s-a dispus instituirea sechestrului pe mai multe bunuri ale lui Stavarache: un teren compus din trei loturi şi patru corpuri de clădire, până la concurenţa sumei de 2.390.459 de lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Bacău.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 „Na, că ți-am arătat și țâțele de bucurie”

3 Hm! Pe asta o știați?

4 Văduva lui Prigoană, Mihaela Botezatu, i-a dat o veste proastă Adrianei Bahmuțeanu: „Copiii nu vor să o vadă”

5 Care o fi faza cu știrea asta?