Primarul Sectorului 3 anunţă că nu va mai candida din partea PSD la alegerile locale

Primarul Sectorului 3 anunţă că nu va mai candida din partea PSD la alegerile locale

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, anunţă că nu va mai candida din partea PSD la alegerile locale din această toamnă.

"După aproape 20 de ani de când am început aventura politică, dedicându-mi toate energiile şi priceperea unui partid de a cărei ideologie m-am simţit întotdeauna cel mai apropiat, a venit astăzi momentul să închei acest capitol. Anunţ public, astăzi, că nu voi mai candida din partea PSD la alegerile locale din această toamnă. Despre motivele acestei decizii previzibile am tot vorbit, dar o să le punctez încă o dată pe scurt: în ultimii cinci ani, am trăit numeroase dezamăgiri şi revolte în calitate de membru PSD. Epoca Dragnea a fost o adevărată tragedie pentru cel mai mare partid din România, în care politica pumnului în gură a consfinţit dictatura absolută a unui individ ce a adus şi promovat în conducerea PSD-ului multe nulităţi, a căror singură calitate a fost aceea de a lătra la ordin şi de a asculta cu sfinţenie comanda 'Stăpânului'", a postat Robert Negoiţă, luni, pe Facebook .

Robert Negoiţă a spus că "aceste personaje" au reuşit, ulterior dispariţiei "jupânului" Dragnea, "performanţa istorică de a propune şi susţine un personaj ca Viorica Dăncilă ca reprezentant PSD în cursa pentru cea mai înaltă funcţie publică din România", cea de preşedinte al ţării.

"O nouă ruşine, fără precedent în istoria partidului. După acest fiasco, previzibil pentru orice om de bun simţ, PSD-ul arată că este o structură mult prea slăbită de aceste 'căpuşe' care parazitează corpul gazdă, sugându-i orice urmă de vitalitate şi ţinându-l captiv în vremuri trecute. Aceşti paraziţi se ştiu foarte bine. Despre ei am vorbit şi în trecut, dar, din nefericire, ei par că înving trecerea timpului şi rămân să sugă sângele acestui partid, cred eu, până la moartea organismului gazdă", a afirmat Robert Negoiţă.

El a făcut referire şi la preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu.

"Nu am uitat, Marcel, că ai fost printre puţinii care au avut curajul ca, în cea mai neagră perioadă a dictaturii Dragnea, să-şi pună semnătura pe documentul prin care ceream excluderea din partid a 'Stăpânului'. Nu am uitat momentele, multe la număr, în care ai dat dovadă de caracter şi diplomaţie şi sunt convins sută la sută de bunele tale intenţii în ceea ce priveşte viitorul PSD. Din nefericire, în acest moment, nu cred că-ţi dai seama de forţa şi de perenitatea acestor căpuşe însetate de sânge, putere şi întuneric, ce parazitează partidul. Îţi apreciez dorinţa de a încerca reformarea acestui partid şi vocaţia de Don Quijote. Dar îmi rezerv dreptul ca, în acest moment, să nu îţi fiu Sancho Panza în această luptă, cred eu, cu morile de vânt. Nu te supăra pe mine, pur şi simplu nu mă mai regăsesc alături de oamenii despre care am făcut vorbire în rândurile de mai sus, nu pot veni să fac echipă cu astfel de oameni (inclusiv echipa de la Bucureşti). Ar însemna să renunţ la tot ceea ce am susţinut şi la toată lupta pe care am dus-o în ultimii ani", a declarat Robert Negoiţă.

Primarul Sectorului 3 a afirmat că o reformare a partidului va fi pentru el o reparaţie morală a ultimilor ani petrecuţi în PSD.

"Asta nu înseamnă că, deşi drumurile noastre se despart, nu-ţi doresc succes, iar posibila ta victorie şi implicit o reformare a partidului va fi şi pentru mine o reparaţie morală a ultimilor ani petrecuţi în PSD", a spus Robert Negoiţă despre Marcel Ciolacu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…