Primarul PSD din Ghimbav a fost reținut de procurorii DNA

Primarul PSD din Ghimbav a fost reținut de procurorii DNA

Procurorii DNA au reținut pentru 24 de ore unul dintre cei mai vechi primari ai PSD. Este vorba despre primarul din Ghimbav, Dorel Toma. Procurorii DNA, care au făcut percheziţii în primărie şi în locuinţa edilului, îl acuză că ar fi luat mită de la mai mulți oameni de afaceri din județul Olt.

Potrivit procurorilor, în cauză se fac cercetări cu privire la suspiciuni de fapte care ar avea legătură cu achiziţiile publice, posibilul prejudiciu din dosar fiind de 18 milioane de lei.

 Oamenii de afaceri ar fi dat mită pentru a câștiga un contract privind mobilierul urban din Ghimbav.

Oferta a fost supraevaluată, spun anchetatorii, iar prejudiciul ajunge la 18 milioane lei. Este vorba despre un contract mai vechi care a fost verificat în trecut şi de Curtea de Conturi. Neregulile au fost sesizate de atunci, dar până acum nu au fost luate măsuri.

Percheziții au fost făcute și în Drăgănești, județul Olt. Anchetatorii au ridicat de acolo două genți pline cu documente de la casele celor care ar fi beneficiat de contractul păgubos pentru Primărie.

Edilul din Ghimbav este la al șaptelea mandat de primar.

Sursele mai susţin că procurorii anticorupţie ar verifica, de asemenea, şi posibile legături ale primarului Dorel Toma cu clanul Fluture.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…