Primarul din Ghimbav, Dorel Toma, trimis în judecată de DNA
Primarul oraşului Ghimbav, Dorel Toma, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în legătură cu achiziţionarea de bunuri şi servicii la preţuri supraevaluate.
În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată Ana Alina Geogean, contabil-şef în cadrul Primăriei Ghimbav, Fluture Goman, Cristinel Goman, Lucia Dulcinatu, Sergiu Gunea şi Radu Tănase, administratori ai unor societăţi comerciale.
Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2008 - 2017, primarul Dorel Toma, împreună cu Ana-Alina Geogean şi Fluture Goman, a dispus, cu încălcarea dispoziţiilor legale, achiziţionarea de produse (stâlpi de iluminat, leagăne tip băncuţă din lemn lăcuit cu acoperiş din şindrilă bituminoasă), servicii sau lucrări (amenajare şcoli şi terenuri), de la societăţile comerciale controlate de Fluture Goman, Lucia Dulcinatu, Cristinel Goman şi Sergiu Gunea.
"Bunurile şi serviciile respective au fost achiziţionate la valori supraevaluate, în mod netransparent, neconcurenţial, discriminatoriu şi fără o utilizare eficientă a fondurilor publice. Procedura aplicată a fost cea a achiziţiei directe, sens în care inculpatul Toma Dorel a divizat contractele de achiziţie publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică, fără o estimare prealabilă a valorii contractelor de achiziţie publică şi fără a include în valoarea contractelor de furnizare a produselor valoarea operaţiunilor sau lucrărilor de instalare. Achiziţiile respective au fost plătite cu sprijinul contabilului-şef al Primăriei Ghimbav, Geogean Ana-Alina, care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi cu încălcarea prevederilor legale, a semnat ordinele de plată în condiţiile în care angajarea cheltuielilor s-a efectuat formal, în lipsa avizelor emise de compartimente de specialitate şi fără să existe documente justificative care să certifice exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor sau executarea lucrărilor", susţin procurorii.
DNA mai spune că, în perioada 12 septembrie 2008 - 27 mai 2010, Ana-Alina Geogean a primit, în mod direct sau prin intermediul soţului său, Aurelian Geogean, suma totală de 81.700 lei de la Fluture Goman, prin persoane apropiate acestuia.
"Prin aceste demersuri, inculpaţii au cauzat un prejudiciu bugetului local al oraşului Ghimbav în cuantum de 20.341.753 lei, sumă care reprezintă, totodată, un folos necuvenit pentru inculpaţii Goman Fluture, Goman Cristinel, Dulcinatu Lucia şi Gunea Sergiu. În perioada 2010 - 2017, pentru a disimula originea ilicită şi a intra în posesia sumei totale de 8.462.175 lei, obţinută în maniera de mai sus, inculpatul Goman Fluture i-a determinat pe inculpaţii Dulcinatu Lucia şi Gunea Sergiu să transfere această sumă, cu titlul de plăţi pentru operaţiuni fictive, în conturile bancare ale unor societăţi comerciale pe care le administra prin persoane interpuse. Ulterior, banii au fost retraşi în numerar de administratorii legali sau de fapt ai acestor societăţi comerciale, fiind remişi apoi inculpatului Goman Fluture. În perioada 2010 - 2014, inculpaţii Goman Cristinel şi Tănase Radu, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, cunoscând că banii provin din săvârşirea de infracţiuni, au retras în numerar din conturile bancare ale societăţilor respective suma totală de 5.921.600 lei", mai arată DNA.
Ulterior, banii au fost remişi lui Fluture Goman sau transferaţi în conturile altor societăţi comerciale, în urma unor operaţiuni comerciale fictive.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile şi imobile, conturi bancare, instrumente financiare (acţiuni) ce aparţin inculpaţilor.
Primăria oraşului Ghimbav s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 20.341.753 lei şi cu orice alte sume care reies în urma cercetării penale reprezentând prejudiciu cauzat la bugetul local prin faptele comise de către inculpaţi.
Dosarul se va judeca la Tribunalul Braşov. AGERPRES