Primarul din Gheorgheni, Janos Mezei, trimis în judecată de DNA

Primarul din Gheorgheni, Janos Mezei, trimis în judecată de DNA

Procurorii DNA Târgu Mureș l-au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe Janos Mezei, primar al municipiului Gheorgheni, județul Harghita, pentru abuz în serviciu, șantaj și instigare la delapidare.

În dosar, a fost deferită justiției și Eva-Csilla Barabas, secretară în cadrul Primăriei Gheorgheni la data faptei, pentru delapidare.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri AGERPRES, în 2013, primarul Janos Mezei și-a exercitat în mod fraudulos atribuțiile de serviciu, încheind, în numele municipiului Gheorgheni, un contract de vânzare-cumpărare a unei parcele de teren în suprafață de 400 mp, amplasată pe malul Lacului Roșu, prin care a înstrăinat acest bun către o societate. Procurorii susțin că acest teren nu putea să fie vândut deoarece constituia parte din capitalul social adus ca aport la SC "Monturist" SRL de către municipiul Gheorgheni (sub forma folosinței bunului, prin concesionarea pe o durată de 49 de ani către respectiva societate).

În 17 ianuarie 2015, precizează DNA, edilul l-a somat pe administratorul firmei respective, denunțător în cauză, ca, în cel mult două zile ( până în 19 ianuarie, ora 09,00), să vină la sediul primăriei și să-și prezinte demisia, în caz contrar urmând a suferi consecințe negative, precum darea în vileag a unor fapte reale și/sau imaginare care îl vor determina să nu mai poată munci și locui în Gheorgheni.

"În acest mod, inculpatul Meze încerca să îl determine pe administratorul SC "Monturist" SRL să renunțe la demersurile sale legitime de a obține, prin diverse căi legale (acțiuni civile în justiție, denunțuri penale etc.), restabilirea integrității patrimoniului societății. Acest demers al lui Janos Mezei a avut ca scop asigurarea și pe viitor a folosinței netulburate a terenului de 400 mp, obținut ilegal de către reprezentantul firmei respective, în condițiile arătate mai sus", se arată în comunicat.

În 30 ianuarie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Târgu Mureș a dispus admiterea contestației Ministerului Public și menținerea față de Janos Mezei a măsurii controlului judiciar, impunându-i-se acestuia, printre altele, obligația suplimentară de a nu exercita activitatea de primar al municipiului Gheorgheni.

"Din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat că Janos Mezei a continuat să se comporte, în continuare, în anumite situații, ca primar al municipiului Gheorgheni, desfășurând activități pentru determinarea consilierilor locali să adopte, în ședință, textul unei scrisori, al cărei inițiator a fost el însuși. Acest document urma să fie adresat din partea Consiliului Local Gheorgheni acționarului majoritar al SC 'Monturist' SRL, cu solicitarea ca acesta din urmă să fie convins să îl oblige pe denunțător să-și retragă sesizarea penală formulată împotriva inculpatului. Dezbaterile ședinței Consiliului Local Gheorgheni din 16 februarie 2015 au fost înregistrate audio-video și stocate pe un suport magnetic aflat în custodia unui consilier la Primăria Gheorgheni — Compartimentul Administrație Publică Locală", subliniază sursa citată.

Conținutul acestor înregistrări, menționează DNA, deși este, în principiu, accesibil publicului, poate fi pus la dispoziția unei persoane interesate numai în anumite condiții, stabilite clar într-un regulament de ordine și funcționare, adoptat de Consiliul Local Gheorgheni prin HCL189/2012.

"Potrivit acestui regulament, un cetățean obișnuit poate solicita copii ale înregistrării, prin depunerea unei cereri în acest sens și plata cheltuielilor de efectuare a copiei. În nicio situație, originalele nu pot fi puse la dispoziția cetățenilor obișnuiți, nici la sediul instituției și nici în altă parte. În aceste condiții, la 17 februarie 2015, inculpatul Mezei, prevalându-se în continuare de funcția sa de primar, deși îi era interzis acest lucru în mod expres, a determinat-o pe secretara sa, Eva Csilla Barabas, să se deplaseze la biroul consilierului respectiv, să ia înregistrările respective și să i le trimită la domiciliul său, lucru care s-a și întâmplat ulterior", se mai spune în comunicat.

Procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui bun mobil aflat în proprietatea lui Janos Mezei.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Harghita cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asiguratorii luate în cauză. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…