Primarul comunei Șelimbăr va fi dus joi la Tribunalul Alba cu propunere de arestare preventivă
Daniel Maricuța, primarul comunei Șelimbăr din județul Sibiu, va fi dus joi la Tribunalul Alba cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, el fiind acuzat de DNA de constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu în formă continuată, luare de mită și spălare de bani în forma instigării.
Primarul a fost reținut, miercuri, pentru 24 de ore de procurorii DNA — Serviciul teritorial Alba Iulia într-un dosar legat de retrocedări ilegale de terenuri.
În același dosar, a fost reținută și Elena Scumpu (fostă Neacșu), pentru constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și luare de mită.
Potrivit unui comunicat al DNA, începând cu anul 2000, Daniel Maricuța, în calitate de primar al comunei Șelimbăr, a constituit împreună cu Elena Scumpu și alte două persoane o grupare infracțională ce avea ca scop dobândirea unor terenuri cu valoare de piață mare, situate pe raza comunei, prin încălcarea dispozițiilor legale și prin nesocotirea drepturilor legale ale altor persoane.
Daniel Maricuța și ceilalți membrii ai grupului făceau parte din comisia comunală, care avea rolul de a stabili dreptul de proprietate și atribuire a terenurilor celor îndreptățiți, prin eliberarea titlurilor de proprietate.
"Având în vedere funcțiile pe care le ocupau în cadrul acestei comisii și relațiile de încredere existente între aceștia, cei patru membri ai grupului au hotărât să nesocotească drepturile legale ale persoanelor care depuseseră cereri pentru reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate și astfel să soluționeze favorabil doar acele cereri pentru care persoane interpuse dețineau procuri de vânzare sau care, prin manopere dolosive, acceptau direct vânzarea către persoanele indicate de membrii grupului infracțional", mai declară DNA.
Procurorii mai arată că Daniel Maricuța și ceilalți membri ai grupului cunoșteau în detaliu atât situația terenurilor, cât și a persoanelor care solicitau atribuirea de terenuri, putând influența decizia acestora atât prin amenințare, tracasarea proprietarilor cât și prin inducerea lor în eroare, în scopul obținerii în final a acceptului acestora pentru ca terenurile să intre în proprietatea membrilor grupului.
În urma administrării probatoriului a rezultat faptul că Daniel Maricuța și ceilalți membri ai grupului au modificat și falsificat procese — verbale de punere în posesie sau le-au întocmit incomplet, cu scopul de a putea face ulterior modificările în ceea ce privește amplasamentul și suprafața atribuită fiecărei persoane într-o manieră care să le fie favorabilă.
În continuare, prin intermediul unuia dintre membrii grupului, terenurile obținute prin fraudă au fost valorificate pentru sume mari de bani. Acest membru al grupului a avut și rolul de a despăgubi persoanele care și-au câștigat dreptul în instanță sau care, în procesele intentate, aveau șanse la o soluție favorabilă, răscumpărându-le acestora terenurile.
În vederea valorificării terenurilor, Daniel Maricuța și Elena Scumpu, care aveau atribuții în eliberarea autorizațiilor și a documentațiilor de construcție (PUG, PUZ, certificate de urbanism, autorizații de construire), indicau potențialilor investitori să cumpere teren de la persoana din cadrul grupului care se ocupa de acest lucru, la un preț peste prețul pieței, asigurându-i că, procedând în acest fel, nu vor avea probleme cu eliberarea documentelor și derularea investiției.
În același scop, pentru a nu cumpăra teren de la alți proprietari, Daniel Maricuța dispunea ca certificatele fiscale pentru ceilalți proprietari să fie eliberate cu mențiunea interdicției de construire.
Valoarea totală a bunurilor dobândite prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor ce le reveneau în calitate de membri ai comisiei comunale constituită în temeiul art. 12 din Legea 18/1991 în scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituire sau constituirea acestuia, atribuirii efective a terenurilor celor îndreptățiți și eliberării titlurilor de proprietate este estimată la 114.340.750 euro.
AGERPRES/(AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin)