Primarul comunei brașovene Comăna, reţinut pentru că ar fi ameninţat cu moartea doi poliţişti care au încercat să amendeze localul deținut de soția sa

Primarul comunei brașovene Comăna, reţinut pentru că ar fi ameninţat cu moartea doi poliţişti care au încercat să amendeze localul deținut de soția sa

Primarul comunei Comăna, Viorel Grusea, a fost reţinut pentru ultraj de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, după ce ar fi ameninţat cu moartea doi poliţişti. Conform purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Adrian Aldea, reţinerea lui Grusea a fost dispusă de procuror, după ce s-a constat în flagrant săvârşirea a două infracţiuni de ultraj la adresa a doi ofiţeri de poliţie, relatează Agerpres.

„S-a stabilit că la aceeaşi dată, primarul, a cărui soţie este administrator la o societate comercială din localitate, i-a ameninţat cu moartea pe cei doi ofiţeri de poliţie în contextul în care aceştia puneau în aplicare o sancţiune complementară suspendării activităţii acelui local”, a declarat, joi, Aldea.

Potrivit acestuia, sancţiunea principală pentru localul soţiei primarului a fost dată pentru o contravenţie fiscală şi anume neeliberarea bonurilor fiscale către consumatori.

Viorel Grusea a fost ales primar al comunei Comăna în 2019, sub sigla PNL.

Conform purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Adrian Aldea, reţinerea lui Grusea a fost dispusă de procuror, după ce s-a constat în flagrant săvârşirea a două infracţiuni de ultraj la adresa a doi ofiţeri de poliţie.

„S-a stabilit că la aceeaşi dată, primarul, a cărui soţie este administrator la o societate comercială din localitate, i-a ameninţat cu moartea pe cei doi ofiţeri de poliţie în contextul în care aceştia puneau în aplicare o sancţiune complementară suspendării activităţii acelui local”, a declarat, joi, Aldea.

Potrivit acestuia, sancţiunea principală pentru localul soţiei primarului a fost dată pentru o contravenţie fiscală şi anume neeliberarea bonurilor fiscale către consumatori.

Viorel Grusea a fost ales primar al comunei Comăna în 2019, sub sigla PNL.

Comuna Comăna a fost în centrul atenției și la începutul lunii aprilie, din cauza faptului că avea o rată mare de infectare, 12,38 la o mie de locuitori, iar localnicii refuzau să se testeze , deși fie aveau simptome specifice COVID-19, fie erau contacţi ai unor persoane deja confirmate.

Pe 6 aprilie, Comăna a intrat în carantină pentru 14 zile, după ce prefectul judeţului i-a convocat pe şefii unor instituţii precum Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul de Poliţie Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul şi Gruparea mobilă de Jandarmi pentru a lua decizii cu scopul de a stopa răspândirea COVID-19 în această localitate.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”