Primarul Capitalei solicită Parchetului să urgenteze măsurile împotriva persoanelor care au organizat greva de la STB

Primarul Capitalei solicită Parchetului să urgenteze măsurile împotriva persoanelor care au organizat greva de la STB

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a solicitat vineri Parchetului să urgenteze măsurile împotriva persoanelor care au organizat greva de la STB, în special a liderului sindical Vasile Petrariu.

"Tribunalul Bucureşti a declarat această grevă ilegală. Între timp s-a redactat hotărârea judecătorească, în care se spune explicit, negru pe alb, că aceasta este o grevă organizată de sindicatul majoritar din STB. Nu mai suntem în ipoteza unei greve spontane, suntem în ipoteza unei greve ilegale organizate de sindicatul reprezentativ. Solicit Parchetului să urgenteze măsurile împotriva persoanelor şi în special a domnului Petrariu, care au organizat acest act ilegal, cu consecinţe grave pentru bunul mers al activităţii în Bucureşti", a arătat Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PMB.

Nicuşor Dan a menţionat că, deşi a invitat la PMB reprezentanţi desemnaţi de către lucrătorii din fiecare autobază şi depou, la discuţii au venit liderii sindicatului. El a adăugat că nu dorea să discute cu reprezentanţii unui sindicat "care au dus o întreagă categorie de oameni într-o zonă penală" şi că i-a propus directorul general STB, Adrian Criţ, să poarte negocierile.

"Această discuţie a durat cinci minute, pentru că nu au existat practic alte solicitări decât demisia domnului Criţ, ceea ce e un gest infantil, în condiţiile în care de două zile bucureştenii suferă de lipsa transportului public", a spus el.

Edilul a adăugat că a existat "o încercare de dialog" între conducerea Societăţii de Transport Bucureşti şi sindicatul reprezentativ, dar că acesta din urmă nu prezenta "revendicările reale" enunţate anterior de către angajaţi.

"Dialogul nu a putut avea loc pentru că, practic, sindicatul reprezentantiv nu are acele revendicări reale pe care le-am întâlnit în discuţiile pe care le-am avut cu oamenii din STB. Toate acele probleme care ţin de piese de schimb, situaţia infrastructurii, mentenanţă, confortul şoferilor şi vatmanilor la cap de linie - niciuna din aceste probleme reale ale STB nu a fost discutată în discuţia care a avut loc cu conducerea STB în această seară", a spus Nicuşor Dan.

În opinia primarului general, faptul că dialogul nu a putut avea loc demonstrează că este vorba despre "o acţiune politică, orchestrată" de consilierul general din partea PSD Vasile Petrariu. În acest sens, Nicuşor Dan a cerut preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, dar şi preşedintei PSD Bucureşti, Gabriela Firea, să se pronunţe pe acest subiect.

"Fie sprijină o grevă ilegală şi să spună explicit 'Da, suntem de acord cu o grevă ilegală'. Fie se delimitează şi retrag sprijinul politic pentru consilierul general, Petrariu, ales pe listele PSD", a spus el.

Primarul general a făcut un apel la raţiune, adresat tuturor şoferilor şi vatmanilor, precum şi personalului auxiliar din STB, subliniind că există două hotărâri judecătoreşti executorii referitoare la grevă şi că sute de mii de persoane sunt afectate de protest. Nicuşor Dan a menţionat că în vederea rezolvării problemelor de structură din transportul public este necesară "o discuţie aşezată", la care să participe inclusiv Consiliul General.

"Suntem într-un stat de drept. Hotărârile executorii se execută, iar cine nu le execută săvârşeşte o infracţiune. Pe de altă parte, putem să rezolvăm toate aceste probleme importante ale activităţii domniilor lor într-o discuţie civilizată, fără să şantajăm prin lipsa noastră de activitate, prin împiedicarea bucureştenilor să desfăşoare o viaţă normală", a spus Nicuşor Dan. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!