Primarul Brăilei despre hoții care au furat poarta unei grădinițe: Culmea tupeului și a nesimțirii

Primarul Brăilei despre hoții care au furat poarta unei grădinițe: Culmea tupeului și a nesimțirii

Primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, s-a declarat indignat de faptul că hoții de fier vechi au ajuns să fure până și poarta de acces de la o grădiniță din oraș, el catalogând acest gest ca fiind "culmea tupeului și a nesimțirii".

Sursa foto: Dragomir Viorel Marian / Facebook

Dragomir susține, într-o postare făcută joi pe pagina sa de socializare , că hoții respectivi au fost precauți și au mutat poziția camerei de supraveghere, care era îndreptată către poartă, pentru a "lucra" în liniște la adăpostul nopții.

"Culmea tupeului și a nesimțirii în Brăila, să furi poarta de la o grădiniță! Din păcate, este adevărat. Au mutat cu un lemn poziția camerei care era îndreptată către poartă și, la adăpostul nopții, ajutați de ploaia care ne ținea în case, au furat poarta. Eu cred că poarta s-a transformat în doi litri de tărie", a spus primarul Dragomir.

Conducerea Grădiniței nr. 16, cea care a fost prejudiciată, a depus plângere la Inspectoratul de Poliție al Județului Brăila, iar în cauză s-a deschis o anchetă.

AGERPRES / (AS — autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Oameni buni, vă dăm un sfat / Începând de anul ăsta, fiți pregătiți pentru orice!

2 Așa este în America...

3 VIDEO Imagini care trebuie văzute de la vizita lui Trump jr. în Groenlanda...

4 VIDEO „S-a terminat, Vladimir, nu mai există niciun imperiu. Ești un idiot!”

5 VIDEO Da, sunt ruși „sancționați” și „izolați”, „plângând” la Courchevel, în Franța...