Primăriile au început să CREASCĂ SALARIILE cu 12%. Primele orașe: Oradea, Vaslui și Suceava
Primariile au inceput sa anunte ca vor majora salariile functionarilor publici dupa ce Guvernul a permis la sfarsitul lunii iunie, printr-o Ordonanta de Urgenta, cresterea acestora cu 12%. Printre orasele care au luat aceasta decizie se numara Oradea, Suceava si Vaslui, precum si mai multe comune.
Primaria Oradea a anuntat pe 13 iulie ca va majora cu 12%, de la 1 iulie, salariile pentru toti functionarii publici din cadrul institutiei. "Numarul de angajati care beneficiaza de aceasta crestere este de 675. Aceasta crestere salariala nu se aplica primarului, viceprimarilor si administratorului public. Cresterea este acoperita din economiile inregistrate la capitolele de cheltuieli in urma organizarii procedurilor de achizitii, fara a fi necesara suplimentarea bugetului local. Mentionam ca salariile functionarilor publici si personalului contractual din administratia publica locala sunt la nivelul stabilit conform anexei nr. 4 din O.U.G. nr. 9/2008, incepand cu 01.10.2008", se arata intr-un comunicat al institutiei.
Primarul municipiului Vaslui, Vasile Paval, a afirmat, miercuri, ca institutia indeplineste conditiile pentru acordarea angajatilor a majorarii de 12% la salarii, aceasta urmand a fi aplicata din aceasta luna.
"Au plecat si pleaca in continuare oameni din sistem. O spun cu toata responsabilitatea, salariile in administratia locala sunt foarte mici si nu sunt pe masura studiilor si a muncii prestate de angajati. Sigur, putem extrapola la tot sistemul bugetar, dar parca administratia prea a ramas pe ultimul loc. Chiar am studiat recent propunerea legislativa de salarizare a bugetarilor. Sunt niste grile acceptabile, dar pana la punerea in aplicare a acestei legi, avem posibilitatea de a le acorda salariatilor o majorare de 12%, daca se intrunesc cumulativ niste conditii. La Primaria Vaslui sunt indeplinite aceste conditii, motiv pentru care salariile vor fi majorate", a declarat, pentru AGERPRES, Vasile Paval.
Potrivit primarului, majorarea va fi acordata incepand cu aceasta luna, iar Primaria Vaslui dispune de sumele necesare pentru aplicarea majorarii, fara avea nevoie pe acest capitol de o eventuala rectificare bugetara.
Majorari salariale cu 12% vor fi si pentru salariatii din Primaria Negresti. "Este pentru prima data dupa sase ani de zile cand salariile sunt majorate pentru angajatii Primariei Negresti. Salariile sunt si asa destul de mici, dar pentru angajati orice majorare este importanta, mai ales ca din 2009, de cand au fost acele taieri salariale, la noi in institutie nu au mai fost cresteri. Sunt multi colegi care au salariul foarte mic desi au studii superioare sau lucreaza de 20-25 de ani in primarie", a declarat Gelu Papuc, lider de sindicat la Primaria Negresti, citat de Agerpres.
Si toti angajatii Primariei Suceava vor beneficia de o majorare cu 12% a salariilor, dupa ce Directia de Finante va aproba solicitarea municipalitatii, a declarat pentru Agerpres, la sfarsitul saptamanii trecute, primarul Ion Lungu. De majorare vor beneficia cei 750 de angajati ai primariei.
''Nu se pune problema sa nu putem da aceste sume de bani. Sunt doua conditii. Ca autoritatile locale sa poata da acesti bani, sa-i aiba prinsi in buget si, lucrul cel mai important, sa ne aprobe la Finante noul plafon de salarii. In urma discutiilor pe care le-am avut la Asociatia Municipiilor din Romania, care are in componenta o persoana de la Guvern, s-a spus ca problema este suta la suta la autoritatile locale. Daca autoritatile locale pot da banii si noi putem, restul va fi doar o formalitate sa ne dea aprobare Finantele pentru noul plafon de salarii. Vom fundamenta in cateva zile noul fond de salarii si vom face solicitare la Directia de Finante. Intentionam sa majoram salariile la toti angajatii'', a spus Lungu. El a mentionat ca in Primaria Suceava sunt categorii de salariati care castiga foarte putin si ''nu poti face performanta in acest fel''.
Lungu a precizat ca, in acest an, Primaria a dat norma de hrana pentru politistii locali, iar ca urmare a acestei decizii fondul de salarii in 2015 a crescut cu 11 milioane lei comparativ cu anul precedent.